Influenta pH-ului apei asupra starii de sanatate a pestilor
Apa, care este mediul de viata al pestilor, poate fi definita ca o suspensie de substante chimice care ii confera anumite proprietati.
Atata timp cat aceste proprietati se pastreaza intre anumite limite, apa isi dezvolta un chimism normal care ajuta pestele sa creasca si sa se reproduca in bune conditii.
Sunt situatii nedorite de nimeni, in care in anumite conditii, unii agenti chimici pot imprima atat apei cat si fundului iazului, un chimism iesit din tiparele normale, ce poate afecta negativ starea de sanatate al pestilor.
Acest chimism anormal al apei poate fi cauzat de:
– procese naturale din bazine
– deversari de ape uzate provenite din agricultura, zootehnie, industrie, activitati umane etc
– proasta intretinere a bazinelor piscicole
– greseli in tehnologia de crestere a pestilor
– substante medicamentoase utilizate pentru tratarea diverselor boli
– hrana necorespunzatoare calitativ si cantitativ distribuita pestilor
Cei mai importanti parametri chimici de care va trebui sa tinem seama sunt:
-pH-ul apei, oxigenul, dioxidul de carbon, materia organica in suspensie, continutul in amoniac, nitritii, nitratii, fosfatii, clorurile, sulfatii, hidrogenul sulfurat, metale (fier, zinc, cupru), detergenti, pesticide, cianuri, fenoli etc.
Modificarea parametrilor normali ale acestor agenti chimici produc pestilor o stare de disconfort care le genereaza stres, modificandu-se astfel mecanismele naturale de aparare si oferind conditii dezvoltarii accelerate a unor ciuperci si bacterii.
Sub influenta temperaturii apei, o serie de compusi chimici vor actiona asociati intre ei sporind virulenta bolilor.
Din aceasta cauza, atunci cand se va pune diagnosticul unei boli decalansate de agentii chimici, va trebui sa tinem seama de cei mai importanti compusi precum:
-pH-ul apei, saturatia in gaze, continutul de oxigen, dioxid de carbon, amoniac, nitriti, nitrati etc.
Influenta pH-ului asupra starilor patologice ale pestilor
Caracterul acid sau bazic al apei va determina o stare de iritare a pestelui care va provoca hipersecretii de mucus, hemoragii, leziuni cutanate si branhiale iar intr-un final chiar moartea lor.
Caracterul cronic al aciditatii sau alcalinitatii apei va conduce de cele mai multe ori la afectiuni ale branhiilor, tegumentelor si la inducerea unei stari de stres.
PH-ul are o importanta foarte puternica asupra fenomenelor de toxicitate din apa.
Astfel, o valoare scazuta a pH-ului va conduce la cresterea toxicitatii nitritilor si metalelor din apa iar un pH ridicat va creste toxicitatea amoniacului.
Valorile de pH cuprinse intre 7 – 8,3 sunt favorabile vietii pestilor; cele situate intre 6 – 7 si 8,3 – 9 nu produc accidente prin efect direct, dar influenta lor asupra toxicitatii nitritilor sau amoniacului este periculoasa.
Salmonidele, comparativ cu ciprinidele, sunt mai vulnerabile la pH ridicat si mai rezistente la pH scazut.
PH-ul scazut apare mai frecvent primavara odata cu topirea zapezilor, in special in zonele mlastinoase cu turba.
PH-ul ridicat apare in bazinele eutrofizate, in care plantele consuma mult dioxid de carbon in procesul de fotosinteza. Acest fap va afecta capacitatea de neutralizare a apei, pH-ul putand ajunge si la 9,0-10,0.
PH-ul se schimba de asemenea cand acizi, baze sau alte substante acide sau alcaline sunt deversate in bazinele piscicole.
Manifestarile patologice provocate pestilor de pH-ul acid al apei apar in apele cu o slaba alcalinitate (< 25 mg CO2/l), situate pe terenuri sarace in calcar.
Continutul de gaz carbonic in apa de ploaie, reprezinta aportul natural de aciditate in cea mai mare parte din apele inchise.
Fotosinteza, poate provoca variatii zilnice de pH de o unitate. Atunci cand CO2 este consumat masiv in procesul de fotosinteza al plantelor si fitoplanctonului, pH-ul apei poate sa creasca lejer peste 8,3.
Aportul de ingrasaminte azotate in bazinele piscicole reprezinta o alta cauza a cresterii pH-ului si implicit a cresterii toxicitatii amoniacului in apa.
Valorile extreme al pH-ului apei vor produce o iritare a tesuturilor, in special ale celui branhial.
Pe branhii si pe partea ventrala a corpului pestilor apar hemoragii. Post-mortem, pe tegumentul si pe branhiile pestilor va exista o cantitate mare de mucus in amestec cu sange.
Cea mai frecventa stare patologica provocata pestilor prin actiunea directa a pH-ului apei este inflamatia branhiilor.
Aceasta inflamare conduce la dificultati in schimbul de gaze si electroliti, cu efect asupra sanatatii pestelui.
Branhiile reactioneaza foarte rapid la schimbarile din mediul acvatic, datorita contactului lor direct cu apa. Ele sunt considerate “oglinda starii de sanatate a pestilor“.
Atunci cand branhiile sunt inflamate, are loc o secretie abundenta de mucus care poate fi un mediu de cultura pentru bacterii si paraziti.
Daca inflamatia branhiilor ramane netratata si conditiile de mediu raman in continuare proaste, ele vor necroza in cele din urma.
In populatiile de pesti afectate de inflamatia branhiilor, pierderile pot fi individuale pana la totale.
Trebuie stiut ca in proportie de 90- 95 % din amoniacul produs prin degadarea proteinelor de catre peste, este eliminat prin branhii, restul prin rinichi, daca pH-ul apei este neutru sau usor alcalin.
O data cu ridicarea valorii pH-ului din apa, toxicitatea amoniacului va creste.
La cresterea pH-ului peste anumite limite putem vorbi chiar si de o blocare a branhiilor si producerea unei autointoxicatii.
Amoniacul rezultat din metabolismul proteinelor nu se mai elimina in limite normale prin branhii, acumulandu-se in sangele pestilor pana la valori toxice (intoxicatii endogene).
Intoxicatia exogena se produce prin prezenta amoniacului in apa peste limitele admise (0,05 mg/l la crap, mortal 1,5 g/l), ca urmare a infloririlor algale, vegetatiei abundente, descompunerilor organice, suprapopularilor, diverse surse de poluare, utilizarea ingrasamintelor pe baza de azotat de amoniu sau a celor ce provin din fermele zootehnice.
In apa, amoniacul este prezent sub forma nedisociata (NH3) sau disociata sub forma de ioni de amoniu (NH4+), impreuna formand “amoniul total“.
Amoniacul in stare nedisociata (NH3) este toxic respirator si nervos pentru pesti in timp ce ionii de amoniu NH4+ sunt netoxici pentru peste.
Raportul intre NH4+ si NH3 depinde de pH-ul apei si de temperatura apei.
Trecerea amoniului NH4+ in amoniac (NH3) se face cu atat mai puternic cu cat temperatura si pH-ul apei sunt mai ridicate.
La cresterea valorii pH-ului, creste si cantitatea de amoniac liber si invers, la scaderea pH-ului creste cantitatea de ioni de amoniu, netoxici pentru pesti.
Sarurile de amoniu se disociaza in apa dupa reactia:
NH4+ +OH — NH3 + H2O
Disocierea fiind in functie de pH, rezulta ca toxicitatea creste proportional cu ridicarea pH-ului.
Toxicitatea amoniacului mai depinde si de cantitatea de CO2 liber din apa care influenteaza cresterea sau scaderea pH-ului.
Cresterea cantitatii de CO2 liber din apa va conduce la scaderea toxicitatii amoniacului.
Odata cu cresterea pH-ului va descreste toxicitatea hidrogenului sulfurat (H2S toxic nedisociat trece in ioni HS– mai putin toxic). Odata cu cresterea alcalinitatii, creste si timpul de supravetuire a organismelor.
La scaderea valorii pH-ului va creste toxicitatea cianurilor din apa.
Intoxicatii cu acizi si baze
Acizii minerali si bazele actioneaza asupra pestilor prin modificarea pH-ului apei.
Acizii clorhidric, sulfuric, azotic si fosforic produc o scadere a pH-ului la valori improprii vietii pestilor.
Acizii cianhidric, cromic, boric, carbonic si hidrogenul sulfurat mai pot actiona toxic si prin ionii lor sau prin moleculele nedisociate.
Aciditatea produce iritare pestilor, secretii abundente de mucus, dispnee, slabire continua, pierderea echilibrului, decubit dorsal, crampe, sufocare sau chiar moarte.
Pestii care mor au gura cu operculele deschise si branhiile distruse. Fiind afectate branhiile, pestele se va asfixia datorita acumularii dioxidului de carbon in organism.
Daca apa prezinta si o cantitate redusa de oxigen solvit in apa se va accelera procesul de intoxicare a pestilor cu consecinte catastrofale.
Acizii din apa pot fi neutralizati in anumite limite de catre sarurile de calciu din bazin. Capacitatea de tamponare a apei depinde de duritatea carbonatilor.
In procesul de neutralizare trebuie tinut cont ca se vor produce cantitati mari de dioxid de carbon liber care pot influenta negativ organismele din apa.
Bazele (hidroxizii de sodiu, potasiu, calciu), carbonatul de sodiu si silicatul de sodiu, pot actiona negativ asupra vietii din apa prin ridicarea pH-ului.
Actiunea negativa a apelor cu pH ridicat se produce datorita ionului oxidril.
Pestii din apele cu alcalinitate ridicata vor prezenta secretie abundenta de mucus,branhii iritate si insangerate.
Va creste frecventa miscarilor respiratorii, li se va acentua starea de neliniste,vor apare crampele si in cele din urma asfixia.
Deficitul de oxigen din apa va accentua actiunea negativa a cresterii pH-ului.
Limitele letale ale pH-ului pentru crap:
minim: 5
maxim: 10,8
Pastrarea pH-ului in limite normale se face prin aplicarea solutiilor tehnice si a tratamentelor recomandate de specialistul piscicol in functie de caracteristicele fiecarui bazin piscicol in parte.
(Sursa: Tratat de ihtiopatologie de Dumitru Bogatu si Gabriela Munteanu)
frumos expuse si nuantate .mi-ar placea sa gasesc pe site inf despre aparatura de control in sistemele de crestere intensiva a pastravului si despre procedurile de corectare a paramertilor chimici neadecvati din apa .Am tinut sistem recirculant pastrav timp de 3ani in care am castigat multa experienta si am pierdut mult peste .Am intrerupt 2 ani proiectul din cauza mai multor deficiente si-l reiau de anul viitor cu o infrastructura mult imbunatatita respectiv apa din sursa de izvor si foraj precum si energie electrica proprie 14kw foto+12 kw eolian care este principalul atu al acestei investitii .va rog sa-mi trimiteti studii tehnice despre corectarea parametrilor apei in timpul productiei de peste .va multumesc pt descriile gratuite si timpul alocat acestora