Pescuitul Strict-Interzis ! Cine nu respecta regula, primeste doua ghioage pe spinare!

Pescuitul Strict-Interzis ! Cine nu respecta regula, primeste doua ghioage pe spinare!

Piscicultura si pescuitul sportiv sunt ca doi frati vitregi care nu se prea agreeaza.


Prin anii 1997-2000,motivati si de ceea ce ne invatasera englezii pe la specializari, multi fermieri si-au diversificat activitatea imbratisand si pescuitul sportiv ca activitate secundara.


Ce a urmat e lesne de inteles. Pescarii care pana atunci pescuisera in rauri naturale, lacuri de acumulare si Delta s-au mutat in lacurile din interiorul fermelor piscicole cu tot cu vechile naravuri.


Dispretul si modul de comportament al anumitor categorii de pescari fata de munca piscicultorilor concretizate prin furturi, scandaluri, injurii, diverse mizerii, omorarea reproducatorilor de crap si eviscerarea lor pentru a le lua icrele dupa care erau aruncati inapoi in apa, a facut ca acea cortina de care vorbeam intr-o postare anterioara sa fie repede trasa iar pescarii au ramas pe dinafara.


Acestea nu erau cazuri izolate ci era un flagel generalizat la nivelul intregii tari.


La sedintele tehnice pe care le aveam la nivel national, toti fermierii discutau inevitabil despre problema pescuitului sportiv si a problemelor pe care le genereaza anumiti pescari la ferme.


S-au facut tot felul de liste negre cu pescari generatori de probleme dar usor usor varianta pescuitului sportiv ca activitate secundara a fost marginalizata si respinsa de majoritatea piscicultorilor.


Am fost atunci printre putinii incapatanati care au cautat sa demonstreze ca pescuitul sportiv poate avea viitor daca ne vom implica sa schimbam mentalitatea pescarilor.


Dupa 15 ani de pescuit sportiv stau si ma intreb daca in afara de experienta dobandita, am mai reusit sa schimb ceva .


Cei care m-au incurajat sa scriu pe blog au zis ca da. Eu inca mai am serioase semne de indoiala.


Pentru piscicultor, prezenta pescarului sportiv in balta in care face piscicultura este la fel de dorita precum o durere de cap sacaitoare.


De ce? V-am dat raspunsul mai sus.


Piscicultura inseamna stiinta de a reproduce, a inmulti, a popula , a hrani si a pescui pestele atat pentru consum cat si pentru a popula alte iazuri cu peste, inclusiv pentru pescuit sportiv. Pe scurt inseamna ” sa stii sa faci” peste.


Piscicultura adevarata inseamna in primul rand tehnologie aplicata de specialisti piscicoli.


Ea presupune pe scurt:


–     sa cunosti la perfectie biologia pestilor

–     sa cunosti arta reproducerii lor atat naturala cat si artificiala,

–     sa stapanesti la perfectie formulele de populare si structura pe specii  folosita la populare in functie de tipul de iaz pe care il ai in fata

–    sa cunosti formulele de hranire in functie de specii

–    sa cunosti foarte bine conversia furajului in spor kg.peste

–    sa stapanesti tehnicile de interventie si tratament in caz de imbolnavire a pestelui

–    sa cunosti foarte bine tehnicile de pescuit

–     sa cunosti metodele de dezinfectie si  ale bazinelor piscicole

–     sa cunosti metodele de interventie in cazuri de exceptie cum ar fi exploziile algale ce provoaca inflorirea apei si lipsa de oxigen

–     sa cunosti metode de ingrasare a apei cu substante nutritive

–     sa cunosti metode de tratare a apei si a substratului iazului

–    sa stapanesti metodele de combatere a braconajului.

–     sa cunosti foarte bine metode de interventie in caz de viituri

–    si multe multe altele


Piscicultura inseamna sa valorifici la maxim un bazin pentru a obtine productii ridicate de peste care sa-ti garanteze un profit decent.


Asta se face doar aplicand un control strict al pestelui.


Populezi cu peste de o anumita marime, conform unor formule pe populare specifice fiecarui lac in parte, il hranesti cu o anumita cantitate de furaje, monitorizezi pierderile si il aduci la o anumita greutate pe care o valorifici.


A creste crap intr-un bazin destinat in acelasi timp  pescuitului sportiv este o adevarata prostie pe care nici un piscicultor nu ar face-o.


Imaginati-va o balta de 10 hectare populata cu 3 tone de crap de 3-400 gr/buc.


Daca este o balta  de calitate si se folosesti o tehnologie adecvata acel peste populat in martie ar putea atinge in octombrie o medie de 2-2,5  cu varfuri chiar de 3 kg.


Nu ma incurc in calcule dar sa spunem in mare o productie de 15-20 de tone de crap cu tot cu pierderi insemnand undeva in jur de 2 miliarde vechi.


De aici scadem cheltuielile legate de furaje si paza presupunand ca puietul si l-a facut singur in cadrul fermei.


Totul este facut in liniste fara bataie de cap.Fara pescari care sa te claxoneze dimineata la ora 3, fara peste dosit, fara injuraturi, mizerie, intr-un cuvant fara stres. Nici pentru fermier si nici pentru peste.


Vrei sa intri sa-ti furajezi pestele, o faci fara probleme.


Vrei sa ridici sau sa scazi nivelul apei, foarte bine.


Vrei sa aplici tehnologia, esti liber sa o faci.In momentul in care ai pescari pe balta incep comentariile, vociferarile si injuraturile.


Pescarii vor cauta intotdeauna motive daca cumva au o zi proasta de pescuit.Ei vor capul vinovatului.Si cine este cel mai indemana. Seful de ferma.


El a dres , el a facut. Seful aude, vede si tace.


Anul viitor cand vine la pescuit,pescarul gaseste un mare afis atarnat pe poarta: ” Pescuitul Strict Interzis.Cine nu respecta primeste doua ghioage pe spinare.” Oare de ce?


Imaginati-va aceeasi balta populata cu acelasi peste, a unui anume Vasile,novice in meserie, om hotarat sa faca si pescuit sportiv si piscicultura in acelasi bazin.


Un crap de 3-400 de grame mananca primavara mai ceva ca un peste pirania.


Deja la sfarsitul lunii mai, Vasile ramane fara 80 %  din peste. Si sunt optimist cand afirm asta.


A crede ca pescarul prinde doar 3 kg cat ii dai voie si restul  il elibereaza este o dovada de infantilitate.


Se va duce zvonul in piata ca se prinde peste,vor veni grupuri de asa zis pescari ( lacuste ce parjolesc totul in cale) care se vor acoperi unii pe altii  si care vor pleca cu saci de crap acasa dositi prin toate locurile posibile.


Vede nea Vasile ca se prinde peste in draci, suna pe cineva si afla ca daca ii da de mancare pestelui el nu mai trage la undita.Preventiv mai face si niste manevre cu apa.


Baga barca cu furaje printre pescari dar trebuie sa-si cumpere si antifoane la urechi pentru a nu mai auzi blestemele si injuraturile care ii sunt adresate.


Sidorel, paznicul lui, omul de incredere, ii repeta obsesiv printre aburii de alcool emanati ca totul este  OK iar el personal are grija ca regulile sa fie respectate.


Incasarile merg struna, a facut deja 300 de milioane luna asta si se gandeste deja sa faca un leasing la un X6 sa moara lumea de necaz.


Nea Vasile se bucura, are noi prieteni, majoritatea din interes , dar el e bucuros, e bagat in seama acum de oameni importanti.Balta este plina de pescari dar pestele se rareste vazand cu ochii.


Abia tinandu-se pe picioare, Sidorel ii garanteaza lui Vasile pe cuvant de onoare ca majoritatea pescarilor elibereaza pestele inapoi in apa considerandu-l puiet si sa nu aiba nici o grija ca el controleaza tot.


Pestele se prinde din ce in ce mai rar iar dupa o luna se zvoneste deja ca nu mai este peste in balta,ca patronul il furajeaza si de aia nu se prinde.


Pescarii se orienteaza catre alte balti,incasarile se prabusesc iar Vasile asteapta singur impreuna cu Sidorel luna octombrie ca sa-l recolteze.


Goleste balta si gandeste cu voce tare ca piscicultorii sunt niste dobitoci deoarece i-au spus ca pestele nu va depasi 2,5 kg la toamna pe cand el a gasit si crapi de 4 kg. Ce a uitat sa mentioneze este ca a mai gasit in balta doar 42 de crapi.


Dar nea Vasile este optimist. Priveste iazul, fara apa acum,cu speranta, deoarece vecinul lui,Costel, unditar de meserie ,i-a spus ca sigur tot crapul lui este bagat in mal iar la primavara cand va inunda balta va iesi de acolo.


Sa revenim acum la lucruri mai serioase.Piscicultura este o activitate sezoniera,unde se populeaza cu puiet primavara si se recolteaza toamna cand se valorifica grosul productiei.


Cheltuielile sunt insa tot timpul anului si nu sunt putine.Carburanti,salarii,chirii,piese,diverse reparatii samd.


Pentru a compensa aceasta nevoie de cash piscicultorul are urmatoarele solutii:

–   apeleaza la economii

–   imprumuta

–   valorifica unele active

–   alte surse alternative


Cea mai la indemana metoda din toate este sa faca pescuit sportiv. Nu de placere ci de nevoie.


Cei mai multi nu vor amesteca merele cu perele. Sacrifica un bazin mai izolat din ferma la care accesul pescarilor sa nu incurce treburile fermierului.


Cea mai fericita solutie este atunci cand are un bazin separat de cateva hectare in care sa aiba un control cat de cat.


Isi face niste calcule ca macar sa recupereze valoarea pestelui populat( un fel de vanzare cu autoservire), nemaigandindu-se la sporul de crestere si pune paznicul sa faca incasarile.


Vor baga 2-3 tone de caras,cateva sute de kg de crap,cateva stiuci si salau si toata lumea va fi fericita.


Fara reguli stricte,fara numar de scule,fara monturi interzise si reteta castigatoare este gata.


Unii isi fac calcule simple. Bag 4 tone din crapul de 1 kg pe care nu am reusit sa-l vand in primavara.


Acesta daca l-as furaja ar ajunge la 2,5-3kg. Daca as vinde 12 tone de crap in toamna  as incasa undeva la 1,5 miliarde.


Daca obtin suma asta din pescuit sportiv anul asta, ar fi rentabil pentru mine din cauza ca nu ar trebui sa-l mai furajez si nu ar trebui sa mai caut clienti la toamna ca sa-l vand.


Aproximativ aproape 3000 de pescari se vor bate timp de 6 luni  pe 4000 de bucati de crap (1,33 crapi repartizati la un pescar).


In plus daca exista control,o parte din crap se va regasi la pescuitul de recolta.


Experientele nefaste cu pescarii din anii trecuti ii fac insa sa aiba o serioasa retinere.


Pescuitul sportiv inseamna bataie mare de cap pentru piscicultor.


Altii care au iazuri intinse  pe suprafete foarte mari vor fi obligati sa umble putin la formulele de populare si sa se orienteze catre specii care nu se vor lasa usor prinse la undita.


Vor pune regulamente pe care nu le va respecta nici dracu deoarece perimetrul unui asemenea lac este de ordinul kilometrilor fiind foarte greu de urmarit.


Se bazeaza pe faptul ca pescarii vin pentru caras,cate un crapustean,somn,stiuca sau salau care oricum nu intrau in calcul cand si-a facut planul de productie.


Unii vor permite accesul doar in locuri bine delimitate pentru a putea avea cat de cat un control.


Iar altii, foarte putini din pacate pentru pescari,vor dezvolta in paralel in iazuri diferite ,afaceri profesioniste de pescuit sportiv  si piscicultura.


In general cei care investesc in asemenea afaceri de pescuit sportiv profesionist au in spate alte businesuri care sustin afacerea si nu traiesc din peste.


Ei investesc de cele mai multe ori mai mult decat scot. Se investeste in pescuitul sportiv mai mult pentru reclama,protocol si notorietate.


Cei mai multi piscicultori insa vor refuza sa permita accesul pescarilor sportivi pe bazinele lor pentru a-si desfasura in liniste activitatea de piscicultura.


Multi dintre ei au incercat cel putin o data in decursul anilor o experienta cu pescuitul sportivi,dar scarbiti de atitudinea unor pescari au decis sa le inchida usa pentru totdeauna.


Ei stiu cel mai bine ca daca nu ai control,nu ai productie,nu ai bani,nu ai afacere.


Acest lucru este valabil atat in pescuit sportivul sportiv cat si in piscicultura.


 

Share

Comments

  1. vasile pol Says: August 25, 2018 at 10:37 am

    frumos blog! si mai ales educativ!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + = 11

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.