Acvacultura recirculanta. Informatii din spatele cortinei pentru cei interesati !
Vreau sa multumesc in primul rand domnului Catalin Platon, presedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie Romfish, cel mai reprezentativ forum al piscicultorilor din Romania, pentru traducerea si punerea la dispozitie a acestui ghid in limba romana, precum si pentru sprijinul acordat la scrierea acestui articol.
Toate incercarile mele anterioare de a penetra date de specialitate legate de cresterea pestelui in sisteme recirculante in Romania s-au soldat esecului.
Acest ghid se concentrează pe tehnicile de trecere de la acvacultura tradiţională la cea recirculantă şi prezintă fermierului câteva capcane care trebuie evitate pe parcursul acestui proces.
Ghidul se bazează pe experienţa unuia dintre principalii experţi ai acestui domeniu, Jacob Bregnballe de la grupul AKVA.
Jacob Bregnballe de la grupul AKVA lucrează cu sisteme recirculante de mai bine de 30 de ani.
Are propria fermă, Asnæs Fiskeopdræt A/S, în Danemarca şi a fost implicat în numeroase inovaţii tehnologice privind îmbunătăţirea sistemelor recirculante pentru o mare varietate de specii.
Acvacultura in sisteme recirculante
Acvacultura recirculantă este în esenţă o tehnologie care vizează creşterea peștelui sau a altor organisme acvactice, prin reutilizarea apei în sistemul de producţie.
Recircularea se poate desfăşura la diverse intensităţi, în funcţie de cantitatea de apă recirculată sau reutilizată.
Unele ferme sunt superintensive fiind amplasate în interiorul unor construcţii izolate şi utilizează nu mai mult de 200 l de apă proaspătă pentru kilogramul de pește produs.
Alte sisteme sunt ferme tradiţionale în aer liber, care au fost reconstruite ca sisteme recirculante şi utilizează aproximativ 3 m3 de apă proaspătă pentru fiecare kilogram de pește produs.
Un sistem tradiţional de creştere a păstrăvului, cu o singură trecere a apei, utilizează circa 30 m3 de apă pentru un kilogram de pește produs.
Tehnnologia se bazează pe utilizarea unor filtre biologice și mecanice, iar metoda poate fi utilizată, în principiu, pentru orice specie crescută în acvacultură: pești, scoici, crustacei, etc.
Un sistem recirculant este o afacere costisitoare din punct de vedere al constructiei și operării, iar producţia trebuie să fie eficientă pentru a se putea realiza profit.
Apa utilizată pentru recirculare trebuie să fie dintr-o sursă liberă de patogeni sau sterilizată înainte de a ajunge în sistem.
În cele mai multe cazuri, este mai bine să utilizăm apa dintr-un foraj, fântână, izvor sau ceva similar, decât apa din râu, lac sau mare.
Dacă este necesară instalarea unui sistem de tratare a apei de alimentare, acesta va fi în mod normal un filtru cu nisip pentru microfiltrare și un sistem cu UV sau ozon pentru sterilizare.
Recircularea permite fermierului să deţină controlul total asupra tuturor parametrilor de producţie, iar îndemânarea acestuia de a opera sistemul de recirculare însuşi devine la fel de importantă ca abilitatea de a avea grijă de pește.
Controlul parametrilor (temperatura apei, nivelele de oxigen dizolvat ori lumina zilei, unde este cazul), furnizează condiţii optime și stabile pentru pești, care conduc la diminuarea stresului și la o creştere mai bună.
Aceste condiţii constante asigură o stabilitate și o predictibilitate a modelului de creştere, ceea ce permite fermierului să precizeze cu exactitate momentul în care peștele va ajunge la o anumită etapă sau la o anume dimensiune.
Avantajul major al acestei caracteristici constă în faptul că poate fi elaborat un plan de producţie precis, iar momentul exact la care peștele va fi gata de livrare poate fi prestabilit, fapt ce facilitează managementul general al fermei și întăreşte abilităţile de comercializare într-un mediu competitiv.
Există multe alte avantaje ale utilizării tehnologiei recirculante în creşterea peștelui.
Oricum, o componentă majoră care trebuie menţionată neapărat este cea a bolilor.
Impactul patogenilor este diminuat considerabil într-un sistem recirculant, deoarece incidenţa bolilor invazive din mediul exterior estee minimizată prin utilizarea limitată a apei proaspete.
În mod normal, apa utilizată pentru creşterea peștelui este luată din râuri, lacuri, mare, ceea ce presupune o creştere, în mod natural, a riscului de introducere a unor boli.
In sistemele recirculante, datorită utilizării limitate, apa se poate preleva din puţuri, drenuri sau izvoare, cazuri în care riscul de apariţie a bolilor este minim.
De fapt, multe sisteme recirculante nu au nici o problemă cu nici un tip de îmbolnăviri, iar utilizarea medicamentelor este din aceasta cauză redusă semnificativ, în beneficiul producţiei și al mediului inconjurător.
Acvacultura nu este destinată oricui; ea necesită cunoştinţe, condiţii bune de creştere, perseverenţă și uneori, nervi de otel.
Trecerea de la acvacultura tradiţională la cea cu recirculare face ca multe lucruri să devină mai simple, dar în acelaşi timp, necesită competenţe noi și sporite.
Pentru a avea succes în acest tip avansat de acvacultură, este nevoie de instruire și perfecţionare.
Într-un sistem recirculant este necesară tratarea apei continuu, pentru îndepărtarea rezidurilor excretate de pești și adăugarea oxigenului în vederea păstrării peștelui în viaţă și în condiţii bune.
Practic, un sistem recirculant este destul de simplu.
De la conducta de evacuare din cuve/tancuri/bazine, apa curge spre un filtru mecanic și apoi către un filtru biologic, înainte de a fi aerată și de a i se extrage bioxidul de carbon, fiind apoi reintrodusă în cuve/ tancuri/bazine. Acesta este principiul de bază al recirculării.
Pot fi adăugate și alte dispozitive, de exemplu pentru oxigenarea cu oxigen pur, dezinfecţia cu lumină ultraviolet sau ozon, reglarea automată a pH-ului, schimbătorul de căldură, sistemul de denitrificare, etc., în funcţie de cerinţele concrete.
Selectarea speciei potrivite pentru creştere și realizarea unui sistem funcţional sunt, din aceste motive, de maximă importantă.
În esenţă, scopul producţiei este de a vinde peștele la un preţ mare și de a menţine costurile de producţie la cel mai scăzut nivel posibil.
Temperatura apei este unul dintre cei mai importanti parametri, atunci când analizăm fezabilitatea unui astfel de sistem, deoarece peștii sunt animale cu sânge rece.
Aceasta înseamnă că peștele are temperatura corpului egală cu temperatura apei în care trăieşte.
Peştele nu are mecanisme de reglare a temperaturii corpului, precum porcii, vitele sau alte animale crescute în ferme.
De aceea, temperatura apei este de importanţă majoră atunci când luăm în considerare creşterea peștelui.
Peştii nu pot creşte bine dacă apa este rece; cu cât apa este mai caldă, cu atât mai bun va fi ritmul de creştere.
Speciile de peşti au ritmuri diferite de creştere în funcţie de temperatura apei, existând de asemenea şi în cazul peștilor, temperaturi letale minime sau maxime.
Fermierul trebuie să se asigure că îşi menţine efectivul piscicol în cadrul acestor limite, altfel riscând să-l piardă.
Menţinerea unei temperaturi optime a apei în sistemul de creştere este cel mai important obiectiv, pentru că rata de creştere a peștelui este direct proporţională cu temperatura apei.
Folosirea apei de alimentare este o metodă simplă de reglare zilnică a temperaturii apei din sistem.
Într-un sistem recirculant aflat în interiorul unei clădiri izolate termic, căldura se va acumula treptat în apă, deoarece din metabolismul peștilor și din activitatea bacteriană din biofiltru rezultă energie sub formă de căldură.
Se va acumula, de asemenea, căldura cauzată de frecările din interiorul pompelor și din utilizarea altor echipamente.
Temperaturile ridicate din sistem constituie frecvent o problemă în instalaţiile recirculante.
Temperatura se poate regla cu uşurinţă prin reglarea debitului de apă proaspătă introdusă în sistem.
În timpul iernii, în ţările cu climă rece, încălzirea apei recirculate utilizând un boiler cu ulei conectat la un schimbător de căldură este de cele mai multe ori suficientă.
Un alt aspect care afectează fezabilitatea unui sistem de creştere este dimensiunea peștelui în sistem.
La orice temperatură dată, puietul are un ritm de creştere mai mare decât peştii mai mari.
Aceasta înseamnă că peştii mici sunt capabili să câştige în greutate, în aceeaşi perioadă de timp, mai mult decât peştii mari .
Puietul transformă hrana cu randamente mai bune decât peştii mari .
Creşterea mai rapidă și un coeficient de utilizare al hranei mai bun vor avea cu siguranţă o influenţă pozitivă asupra cheltuielilor de producţie, diminuându-le dacă se calculează per kilogramul de pește produs.
Oricum, producţia puietului este una dintre etapele procesului de producţie a peștelui de consum.
În mod evident, nu toată cantitatea de peşte crescută în fermă poate fi constituită din puiet şi, de aceea, potenţialul de creştere a peștilor mici este limitat.
Cu toate acestea, când discutăm despre tipul peștelui pe care îl putem produce în sistemele recirculante, prima soluţie la care ne gândim este puietul.
Când produci puiet obţii mult mai mult din investiţie într-o perioada mai scurtă și prin urmare, această decizie, pur și simplu, are logică economică.
Costurile pentru obţinerea și menţinerea temperaturii apei la nivele optime, pe parcursul întregului an, într-un sistem recirculant, sunt bani bine investiţi.
Menţinerea peștelui în condiţii optime de creştere va asigura un ritm mult mai bun de creştere în comparaţie cu condiţiile suboptime, care de regulă se întâlnesc în mediul sălbatic.
De asemenea, este important de notat că toate avantajele unei ape curate, a nivelelor bune de oxigen, etc., din sistemele recirculante au un efect pozitiv asupra ratei de supravieţuire, sănătăţii peștelui, etc., care, în cele din urmă, conduc la obţinerea unui produs de înaltă calitate.
Comparativ cu alte animale de cultură, există o mare varietate de specii de peşti și multe dintre acestea se cresc în ferme.
Piaţa cărnii de porc, vită sau pasăre nu este atât de diversificată ca cea a peștelui.
Consumatorul nu cere anumite specii de porc, vită sau pasăre, ci solicită diverse părţi sau diverse mărimi.
Dar, în cazul peștelui, gama de alegere este foarte largă, consumatorul fiind obişnuit să aleagă dintr-o varietate de specii, situaţie care face ca multe specii de pește să fie interesante şi din punctul de vedere al fermierului.
În ultima decadă, câteva sute de specii de peşti au fost introduse în acvacultură, rata de domesticire a speciilor de pește fiind de câteva sute de ori mai mare decât cea a animalelor sau plantelor terestre.
Analizând producţia mondială de pește cultivat, se observă că nu foarte multe specii au o răspândire largă.
Se poate observa cum crapul, din care s-au considerat doar cinci specii, este de departe specia dominantă.
Următoarea categorie o constituie somonul și păstrăvul, din care s-au avut în vedere doar două specii. Restul cantităţii este repartizată altor zece specii.
De aceea, trebuie să înţelegem că, deşi sunt suficiente specii care pot fi crescute, doar câteva vor putea deveni un succes la scară largă.
Asta nu înseamnă nici pe departe că toate speciile noi introduse în acvacultură sunt eşecuri.
Trebuie să inţelegem că producţia mondială de specii noi este redusă și că succesul sau eşecul creşterii acestor specii depinde foarte mult de condiţiile de piaţă.
Producerea unei cantităţi mici dintr-o specie valoroasă poate fi profitabilă pentru că poate genera preţuri de vânzare mari.
În orice caz, deoarece piaţa speciilor valoroase este limitată, preţul ar putea să scadă îndată ce disponibilitatea produsului ar putea să crească.
Poate fi foarte rentabil să fii primul și singurul de pe piaţă cu o specie nouă pentru acvacultură.
Pe de altă parte, este de asemenea riscant și există grad mare de incertitudine, atât prin prisma nivelului producţiei cât și al dezvoltării pieţei.
A da recomandări generale în ceea ce priveşte specia care ar trebui să fie crescută într-un sistem recirculant nu este deloc o sarcină usoară.
Există mulţi factori care influenţează succesul unei asemenea afaceri, de exemplu, costurile locale de construire, costul și stabilitatea sursei energiei electrice, existenţa personalului calificat, etc.
Totuşi, înainte de a începe orice altă discuţie pe aceasta temă, trebuie căutat un răspuns la două întrebări importante:
-specia aleasă are capacitatea de a performa într-un sistem recirculant?
-există piaţă pentru acest produs care să poată fi vândut la un preţ suficient de mare și în cantităţi suficiente pentru a face proiectul profitabil?
La prima întrebare se poate răspunde într-un mod relativ simplu: din punct de vedere biologic, orice specie de peşti care se creşte în acvacultura tradiţională poate fi cu uşurinţă crescut în sistemele recirculante.
După cum am menţionat, mediul ambiant din interiorul sistemului recirculant poate fi ajustat la cerinţele specifice ale peștelui cultivat.
Tehnologia recirculantă în sine nu este un obstacol în calea introducerii oricărei specii noi.
Peştele va creşte la fel de bine, uneori chiar mai bine, într-un sistem recirculant.
Dacă va performa bine din punct de vedere economic, este un lucru mai puţin cert deoarece depinde de condiţiile pieţei, de nivelul investiţiei, de costurile de producţie și de abilitatea speciei de a creşte rapid.
Cultivarea speciilor cu ritm de creştere scăzut, cum ar fi specii de apă foarte rece, face greu de realizat o producţie anuală suficient de mare pentru a justifica investiţia făcută în sistem.
Depinde de competiţia cu ceilalţi producători, dacă există condiţii favorabile de piaţă pentru o anumită specie crescută într-un sistem recirculant.
Şi aceasta nu se reduce doar la producătorii locali; comerţul cu pește este o afacere globală, iar competiţia de asemenea.
Păstrăvul crescut în Polonia va trebui să concureze cu somnul din Vietnam sau cu somonul din Norvegia, pentru că, în prezent, peștele este distribuit cu uşurinţă și la costuri mici pe tot globul.
Întotdeauna s-a recomandat creşterea în sisteme recirculante a speciilor scumpe, deoarece preţurile mari de vânzare lasă loc unor costuri mai mari de producţie.
Un exemplu este creşterea anghilei, unde preţul mare de vânzare permite nivele relativ ridicate ale costurilor de producţie.
Pe de altă parte, există o tendinţă puternică de a folosi sistemele recirculante și în cazul speciilor ieftine, cum ar fi păstrăvul și somonul.
Conceptul danez de sistem recirculant este un bun exemplu de abordare a unui segment de preţ relativ scăzut și anume cel al păstrăvului cu greutate mică (250g).
Oricum, este necesar ca aceste sisteme să fie mari şi să funcţioneze la volume mai mari de 1000 to pește, pentru a fi competitive.(?)
În viitor, probabil și creşterea somonului de consum se va muta din vivierele marine către sistemele recirculante amplasate pe uscat din motive ce ţin de protecţia mediului.
Chiar și creşterea unor specii cu valoare de piaţă relativ mică, ex. tilapia, va deveni rentabilă în sistem recirculant pe măsură ce lupta pentru apă și spaţiu disponibil se intensifică.
Oportunitatea creşterii unei anumite specii în sistem recirculant depinde de diverşi factori, cum ar fi, profitabilitatea, preocupările de mediu si potenţialul biologic al speciei.
Planificarea proiectului și implementarea
Ideea construcţiei unei ferme piscicole cu recirculare se bazează, de obicei, pe viziuni diverse asupra a ceea ce este important și ce ar fi interesant.
Oamenii tind să se concentreze pe lucrurile pe care le cunosc sau pe lucruri pe care le găsesc interesante, dar, pe parcurs, uită de celelalte aspecte ale proiectului.
Patru mari aspecte trebuie considerate înainte de lansarea oricărui proiect:
• preţul și piaţa speciei avute în vedere;
• alegerea amplasamentului și a tehnologiei de producere;
• forţa de muncă, inclusiv un manager dedicat;
• finanţarea proiectului până devine profitabil.
După cum aminteam anterior, primul aspect care trebuie clarificat este dacă specia aleasă poate fi vândută la un preţ acceptabil și în cantităţi suficiente.
De aceea, este important să faceţi o cercetare de piaţă adecvată,înainte de efectua orice alt pas.
Este de asemenea important să identificaţi ce tip de sistem este necesar pentru a produce specia în cauză și să alegeţi amplasamentul investiţiei.
De cele mai multe ori este folositor să existe o schiţă pentru a aborda autorităţile în vederea emiterii autorizaţiilor de construcţie, de utilizare a apei, de evacuare a apei uzate, etc.
Găsirea forţei de muncă cu un grad adecvat de calificare este vitală, în aşa fel încât managementul afacerii să se poată desfăşura în condiţii bune.
Este de maximă importanţă să găsiţi un manager general care să fie dedicat pe deplin postului, cu o dorinţă de a reuşi la fel de mare ca a acţionarilor.
Necesarul financiar este de cele mai multe ori subestimat.
Cheltuielile de capital sunt foarte mari, mai ales atunci când începi de la fundaţie o investiţie nouă și investitorii par să uite că producerea peștelui este o afacere pe termen lung.
Perioada de timp de la începerea construcţiei și până la primele încasări rezultate din vânzarea producţiei este de obicei între 12 și 24 de luni.
Din acest motiv, elaborarea cu atenţie a bugetelor este de o importanţă vitală.
Pentru a putea avea o viziune sistematică a întregului proiect, trebuie elaborat un plan de afaceri.
Nu este scopul acestui ghid de a intra în detaliile elaborării unui plan de afaceri sau a explica în ce mod se face o cercetare de piaţă.
Informaţii detaliate asupra acestor aspecte trebuie cautate în alte publicaţii.
Oricum, în cele ce urmează, vă oferim o schiţă de plan de afaceri și exemple de bugete și calcule financiare pentru a furniza cititorului o viziune și pentru a-l face conştient de provocările iniţierii unui proiect de piscicultură.
Este de asemenea importantă planificarea în detaliu a producţiei de pește și integrarea ei în bugete.
Planul de producţie este documentul de lucru principal atunci când este vorba de succesul sau eşecul unei afaceri productive.
Planul de producţie trebuie revizuit permanent deoarece peștele de cultură, în practică performează mai bine sau mai rău decât e teoretic planificat.
Calcularea unui plan de producţie constă, în esenţă, în calcularea creşterii stocului de peşti de la o lună la alta.
Există disponibile mai multe programe informatice pentru calcularea și planificarea producţiei.
Toate aceste programe se bazează pe calcularea coeficientului de creştere a peștilor în cauză, ca procent zilnic.
Coeficientul de creştere depinde de specia utilizată, de mărimea peștelui și de temperatura apei.
Diverse specii de pește au temperaturi optime de creştere diferite, în funcţie de habitatul lor natural, în timp de peştii mai tineri au ritmuri de creştere mai ridicate decât cei cu vârste mai mari.
Raţia de hrană și coeficientul de conversie al hranei (FCR) constituie, bineinţeles, o parte integrantă a acestor calcule.
Un mod simplu de abordare a planului de producţie este obţinerea unui tabel de furajare pentru specia cultivată.
Asemenea tabele sunt disponibile la producătorii de furaje și ţin seama de specie, de temperatura apei și de dimensiunea peștelui .
Împărţind raţia furajeră la coeficientul de conversie (FCR), se obţine coeficientul de creştere al peștelui.
Sporul de greutate de la o zi la alta poate fi, deci, calculat folosind următoarea formulă:
Kn= K0 (1+r)n
„n” – reprezintă numărul de zile,
„K ” este greutatea peștelui în ziua n
„K0 ” este greutatea peștelui în ziua din care se face evaluarea cresterii.
Un pește de K =100 gr care creşte cu r = 1,2 % pe zi va ajunge în 28 de zile la greutatea:
K28 zile = K0 (1+0,012)28 zile
K28 zile= 100 (1,012)28 = 139,7 gr
Oricare ar fi dimensiunea sau mărimea peștelui, această ecuaţie poate fi utilizată pentru calcularea creşterii stocului de pește, realizând un plan de producţie precis și furnizând informaţii asupra momentului când trebuie să sortăm peștele sau să îl redistribuim în mai multe bazine.
De asemenea, atunci când facem un plan de producţie, nu trebuie să uităm să scădem pierderile.
Este recomandat că aceste calcule să se facă lunar și să se utilizeze o mortalitate lunară de circa 1%, în funcţie de experienţă.
Este bine ca luna să nu fie calculată că fiind de 30 de zile, deoarece vor fi zile când din cauza procedurilor organizatorice, peştii nu vor fi furajaţi, acesta fiind și motivul pentru care s-a utilizat în exemplul anterior cifra 28.
În esenţă, bugetele necesare unui plan de afaceri includ:
• Bugetul de investiţii (costuri totale de capital);
• Bugetul cheltuielilor operaţionale (începerea afacerii);
• Bugetul de numerar (creşterea și funcţionarea afacerii).
Este de preferat consultarea unui economist pentru elaborarea atentă a bugetelor pentru a putea ţine cont de toate tipurile de cheltuieli.
Un buget bine documentat este de asemenea necesar pentru a convinge investitorii, pentru a obţine un credit bancar ori pentru a aborda instituţiile finanţatoare.
Pentru noile ţări membre ale Uniunii Europene există programe de sprijin care pot finanţa până la 70% din investiţia necesară.
Exemplu de buget de investiţii pentru un sistem complet recirculant în spaţiu inchis și estimarea procentuală a costurilor
Bugetul de investitii: 100 %
Constructia :36 %
Echipamente: 26 %
Beton pentru sistemul de tratare a apei: 12 %
Bazine pentru pesti: 12 %
Conducte: 3 %
Instalatii : 2 %
Transport: 2 %
Incalzire si racire: 2 %
Sisteme de hranire si iluminat: 2 %
Lucrari de instalatii electrice: 1 %
Echipamente de sortare: 1 %
Trotuare: 1 %
Bugetul de investiţii depinde în cea mai mare parte de construcţia infrastructurii sistemului recirculant, care depinde la rândul ei de ţară și de condiţiile locale din zona amplasamentului.
Achiziţia terenului nu este cuprinsă în acest buget.
Costurile de construcţie nu depind doar de condiţiile locale, ci și de specia aleasă și de dimensiunea fermei.
În general costul total al unei investiţii ajunge până la 10 EUR/kg de produs pentru sisteme de 100 to pe an, incluzând toate facilităţile de la loturile de reproducători, la pre-dezvoltare și până la faza de creştere finală.
Sistemele mai puţin costisitoare vor ajunge la 2,5 EUR/kg de produs pentru sisteme de 1000 to, destinate doar creşterii finale și în aer liber.
În ţările vest europene costurile de înfiinţare se situează în jurul valorii de 3 milioane EUR pentru o fermă de 1000 to păstrăv, cu recirculare, în aer liber (în 2009).
Costurile generale depind în mare măsură dacă obiectivul sistemului este de a creşte pește în toate stadiile sau doar în stadiile finale, de îngrăşare, și dacă se optează pentru instalarea sistemului.în interior sau în aer liber.
Asemenea decizii sunt influenţate, printre altele, de climă, specie și de etapele biologice.
Există o tendinţă evidentă ca, odată cu mărirea ratei de recirculare să primeze decizia de a instala sistemul în interiorul unei construcţii.
În ceea ce priveşte achiziţionarea terenului, suprafaţa construită va depinde de specia aleasă și de intensitatea producţiei.
În general, suprafaţa construită pentru o fermă cu recirculare este de aproximativ 1000 mp pentru 100 to pește (pelagic).
Exemplu de repartizare a costurilor pentru o fermă mare de păstrăv de consum (2000 to/an) care creşte păstrăvul de la stadiul de pui la dimensiunea de 300-500 gr/exemplar.
Costul total de producţie pe kilogramul de pește viu produs este mai puţin de 2 EUR. Investiţia totală pentru un asemenea sistem recirculant în spaţiu închis este de 4 EUR pe kilogramul de producţie (8 mil euro )
Furaj (nepigmentat): 46 %
Amortizare: 12 %
Salarii: 12 %
Material de populare: 10 %
Energie: 7 %
Cheltuieli administrative și cu vânzările: 3 %
Oxigen: 4 %
Întreţinere și asigurări: 3 %
Chimicale: 1 %
Este interesant de observat că energia consumată reprezintă doar 7% din costurile totale.
Deşi focalizarea pe utilizarea energiei este importantă, aceasta nu constituie nici pe departe costul dominant.
Practic, consumul de energie este echivalent cu cel din fermele tradiţionale unde folosirea aeratoarelor cu zbaturi, pompelor de refulare, conurilor de oxigen și altor instalaţii necesită o cantitate substanţială de energie.
Costul furajului este de departe cea mai importantă componentă a costului total, ceea ce înseamnă, de asemenea, că managementul adecvat este decisiv.
Îmbunătăţirea coeficientului de conversie a hranei (FCR) va avea un impact semnificativ asupra randamentului producţiei.
Cu cat producţie este mai mare, cu atât va fi mai mic costul de producţie pe unitate de produs.
Acelaşi principiu se aplică și producţiei de pește.
Oricum, se pare că realizarea unor sisteme de producţie mai mari de 2000 to/an nu duce la o scădere semnificativă a costurilor directe.
Trecerea de la producţii de câteva sute, la câteva mii de tone anual, duce totuşi la reduceri semnificative ale costurilor.
Avantajul creşterii capacităţii fermei depinde în mare măsură de specia aleasă, iar decizia de extindere trebuie analizată cu atenţie.
Planificarea înţeleaptă poate economisi timpul și banii.
Sursa informatiilor: http://eurofish.dk/
Daca veti dori ca pe viitor sa fiti informati cand va apare o noua postare pe blog, puteti sa va scrieti adresa de email in coltul din dreapta sus .Restul il fac eu
Salut Dle Florin
va rog sa ma inscriti la informatiile pwe care le veti face
Unul din cele mai bune articole pe care le-am citit…felicitari si succes in continuare…
Un articol excelent! Felicitari!
Va rog sa ma inscrieti la postarile viitoare.
Multumesc
Felicitări, care ar fi costurile pentru un sistem recirculat ? As dori să-și transmiteți un nor. de telefon sa discutam. Mulțumesc!
Felicitări, care ar fi costurile pentru un sistem recirculat ? As dori să-și transmiteți un nr. de telefon sa discutam. Mulțumesc!
Nu se pot folosi si diverse plante pentru a curata apa din bazine?