Piscicultura. Exploziile algale si vegetale…pericol mortal pentru crapul din iaz ? ( 3 )

Piscicultura. Exploziile algale si vegetale…pericol mortal pentru crapul din iaz ? ( 3 )

Vi s-a intamplat sa mergeti in zilele calduroase la pescuit si apa lacului sa se prezinte ca in imaginile de mai jos ?


Pe cei care au raspuns “Da”, ii rog sa se apropie de mine, pentru a descoperi impreuna: “Ce monstruozitati provoaca acest fenomen?”



Cei care vor avea rabdare sa citeasca articolul pana la capat vor deveni si buni “specialisti” in recunoasterea plantelor existente pe o balta. Si cele care traiesc sub apa si cele care au doar tulpina, frunzele si florile deasupra apei.


Am evitat pe cat posibil folosirea denumirilor stiintifice in latina, cautand doar denumirile populare.


Hai sa vedem pe scurt avantajele si dezavantajele prezentei lor in apa.


Plantele acvatice se pot imparti in trei grupe:


-plante emerse, care se ridica deasupra apei.

-plante plutitoare ale caror frunze si flori plutesc pe suprafata apei.

-plante submerse, care traiesc in apa.


Plante emerse 

Plantele emerse se mai numesc si plante cu tulpini tari, deoarece tulpina acestora este puternic silicificata.


Din resturile lor, ia nastere un depozit de celuloza pe fundul apei. Acest depozit putrezeste foarte greu, contribuind la transformarea apelor in mlastini.


Avand radacini in solul de pe fundul apei, ele consuma o cantitate mare de saruri si substante nutritive, iar prin tulpinile si frunzele care se afla deasupra apei, vor elimina in aer oxigenul produs prin asimilatie.


Atat frunzele cat mai ales tulpinile, radacinile si rizomii, se vor descompune cu mare greutate, contribuind din plin la acumularea materialului vegetal care este produs dupa fiecare perioada vegetativa, ducand la colmatarea bazinului din punct de vedere biologic.


Aceste plante sunt utile totusi in apa bazinului deoarece partile scufundate in apa servesc ca suport pentru melci, larve de insecte, insecte, samd, ce alcatuiesc hrana crapului.


O fasie ingusta de 4-5 m de stuf pastrat de-a lungul malurilor, le apara de actiunea de eroziune produsa de valuri.



Plante cu frunze plutitoare fixate in sol prin radacini 

Plantele plutitoare traiesc in locurile mai putin circulate de ambarcatiuni si cu apa nu prea adanca.


O parte din ele au pierdut orice legatura cu solul si sunt liber plutitoare.


Plantele plutitoare sunt mai mult daunatoare deoarece umbresc apa baltilor cu frunzele lor mari.


Se impiedica astfel patrunderea razelor solare in apa, afectand in acest mod desfasurarea normala a vietii in apa.


Se reduce dezvoltarea planctonului, scazand astfel posibilitatile de nutritie ale pestilor.



Plante emerse cu frunze plutitoare nefixate in sol prin radacini


Dezvoltarea in exces a acestor plante cu frunze plutitoare poate conduce la acoperirea suprafetei apei ca un covor vegetal, impiedicand patrunderea in apa a luminii, caldurii si oxigenului.


Sub acel covor vegetal se va afla la un moment dat o apa intunecata, rece, lipsita de oxigen, plina de gaze toxice si profund neproductiva.



Plante emerse cu frunze aeriene 

 

Plante submerse

Plantele submerse sunt folositoare bazinului atata timp cat nu se dezvolta in exces.


Ziua, aceste plante vor produce oxigen prin procesul de fotosinteza.


Ele servesc drept refugiu pentru animalele din apa si substrat pentru depunerea icrelor unor specii de pesti.


De asemeni ele pot servi drept hrana pentru unele specii de pesti macrofitofagi.


Toamna, plantele submerse se pot descompune usor, fara a se produce gaze toxice.


Prin descompunere, ele se vor transforma in substante minerale, nutritive care vor reintra din nou in circuit.



 

Alge verzi daunatoare pisciculturii 


Majoritatea algelor plutesc in masa apei.


Alge precum matasea broastei sau lana broastei (Spirogyra sau Zygnema) sunt daunatoare, deoarece adesea se dezvolta in mod abundent si acopera suprafata helesteelor.


Se impiedica astfel patrunderea razelor solare in bazin. Ziua ele produc oxigen dar noaptea il consuma, putand provoca sufocarea pestilor.



 

Alge macroscopice submerse 


Intra in componenta florei submerse. Flora submersa este o sursa importanta de oxigen pentru lac, producand cantitati mari de  oxigen in procesul de fotosinteza.



Vegetatia acvatica submersa este benefica in iaz doar daca nu depaseste o anumita dezvoltare respectiv:

-2 kg. /metru patrat greutate proaspata

-max 25-30% suprafata maxima invadata


Fitoplanctonul 

Fitoplanctonul din iaz este format din alge unicelulare sau alge care formeaza colonii mici, aflate in apa in stare suspendata.


Pentru cei care doresc sa inteleaga dinamica dezvoltarii fitoplanctonului in apa piscicola, le pun la dispozitie urmatorul text din cursul de hidrobiologie care reflecta in mod excelent realitatea. Cine nu vrea sa-l aprofundeze, il sare fara probleme si trece mai departe.


” Din punct de vedere calitativ, structura fitoplanctonului evidenţiază prezenţa a 4 grupe taxonomice majore: Chlorophyta, Bacillariophyta, Cyanophyta, Pyrophyta.

Dintre acestea, primele trei grupe sunt mai frecvente, iar din algele verzi majoritatea aparţin ordinului Chlorocales, un ordin central al acestui grup, ai cărui reprezentanţi se remarcă printr-o activitate fotosintetică deosebită şi joacă un rol important în oxigenarea apei.

Între gradul de dezvoltare al fitoplanctonului şi producţia biologică naturala a unui ecosistem acvatic există o strânsă corelaţie arătată de mai mulţi autori.

Fitoplanctonul, venind în contact cu apa printr-o suprafaţă mare a corpului, utilizează cel mai eficient din regnul vegetal energia solară, pe care o stochează cu ajutorul cromatoforilor, la nivelul cărora se produce fenomenul de asimilaţie prin care carbonul din CO este transformat mai întâi în hidraţi de carbon şi grăsimi şi mai apoi în substanţe albuminoide foarte complicate.

Dezvoltarea fitoplanctonului are fie o acţiune inhibitoare, fie stimulatoare asupra productivităţii generale, cu consecinţe asupra productivităţii piscicole, funcţie de compoziţia fitoplanctonului, de durata şi intensitatea înfloririi.

Compoziţia fitoplanctonului unei ape prezintă, de regulă. următoarea succesiune în timp.

Primele alge care apar primăvara sunt diatomeele împreună cu flageletele şi dinoflagelatele.

După ele se succed cloroficeele şi diatomeele.

Cianoficeele cu cloroficeele se exclud în această succesiune, în momentul când unele din ele au condiţii de maximă dezvoltare.

Dezvoltarea puternică a cianoficeelor exclude celelalte grupuri de alge, rezistând într-o oarecare măsură numai diatomeele.

page40image24920

Cloroficeele au valoarea trofică cea mai ridicată însă, datorită volumelor celulare reduse, biomasa totală a acestora este deseori depăşită de biomasa cianoficeelor, ce prezintă volume celulare mari, însă au valoare trofică redusă.

Diatomeele, prezente pe toată perioada vegetativă, având un maxim de dezvoltare la începutul şi la sfârşitul periodelor vegetative, prezintă o valoare trofică medie pentru consumatorii fitoplanctonofagi.

Apariţia fitoplanctonului primăvara are loc la temperaturi mai scăzute şi înaintea zooplanctonului, stabilindu-se în timp o interdependenţă în succesiunea acestor asociaţii.

În schimb, succesiunea diferitelor grupe de alge este legată de o mulţime de factori biotici şi abiotici.

Din punct de vedere cantitativ, se evidenţiază două maxime de dezvoltare a fitoplanctonului, prima maximă în luna iunie-iulie, iar a doua în luna septembrie-octombrie.

 Transparenţa apei, determinată de volumul, natura şi concentraţia suspensiilor şi emulsiilor minerale şi organice, influenţează dezvoltarea fitoplanctonului.

Într-o apă permenant tulbure dezvoltarea masivă a fitoplanctonului este împiedicată, de aceea pentru combaterea înfloririlor algale se poate proceda la aruncarea unor cantităţi de pământ prăfuit.

În zona de mal, liberă de vegetaţia macrofită, planctonul este mai abundent datorită unor forme facultativ planctonice din biocenoza bentonică. Distribuţia pe verticală cât şi pe orizontală este influenţată de fenomenele dinamice din apă (valuri, curenţi).

Pe verticală fitoplanctonul coboară până acolo unde încă se mai poate face asimilaţia clorofiliană, adică până acolo unde cantitatea de substanţă organică produsă prin asimilaţie clorofiliană (fotosinteză) este mai mare decât cea care se consumă prin procesul de dezasimilaţie (respiraţie).page42image28112

Fenomenul de stratificare a planctonului poate fi explicat prin însăşi greutatea specifică diferită.

Astfel, cianoficeele planctonice urcă la suprafaţă graţie, fie vacuolelor de gaz, fie datorită picăturilor de ulei ce le conţin.

In epilimnion, datorită mişcărilor apei (valuri, curenţi) mai bine resimţite, fitoplanctonul nu va ajunge niciodată la stratificare.

Abia în pătura saltului termic, unde curenţii de turbulenţă sunt mai slabi, există o stratificare pe verticală.

Temperatura este unul din factorii regulatori ai distribuţiei verticale, grăbind sau încetinind funcţia organelor de locomoţie, sau în mod indirect mărind sau micşorând densitatea şi vâscozitatea apei. 

Circulaţia de primăvară şi circulaţia de toamnă, ca urmare a omogenizării temperaturilor în toată masa de apă a lacului, duce la formarea curenţilor verticali, care îmbogăţesc păturile superficiale cu substanţe nutritive aduse de pe fundul bazinului.

Acest fapt determină o dezvoltare explozivă a algelor silicioase, alge criofite ce au un optim de dezvoltare în perioadele cu temperaturi scăzute, primăvara şi toamna înregistrându-se un maxim de dezvoltare algală datorită aportului de nutrienţi de pe fundul lacului.

În schimb, în cazul stagnaţiei de vară, substanţele nutritive cum sunt azotaţii şi fosfaţii dispar aproape complet datorită asimilării foarte intense de către fitoplancton şi datorită imposibilităţii schimburilor de substanţe cu straturile profundale, cu toate temperaturile favorabile, vara nu este o perioadă favorabilă unei dezvoltări abundente a fitoplanctonului. 

Având în vedere procesul general de eutrofizare a apelor de suprafaţă, curgătoare şi stătătoare, foarte multe ecosisteme acvatice evoluează rapid spre stări de hipertrofie, ceea ce implică o modificare negativă a structurii calitative şi a nivelului de dezvoltare a fitoplanctonului, cu implicaţii negative şi asupra zooplanctonului şi a celorlante comunităţi acvatice. “

( am citat din cursul de hidrobiologie )


1. Alge albastre-verzui (Cyanophyceae)


-aceste alge dau deseori infloriri ale apei in iazurile piscicole.


-aceste alge sunt mai rar consumate, unele dintre ele fiind toxice.



2. Alge verzi (Clorophiceae)


-produc mai rar infloriri ale apei si nu la fel de masive ca in cazul algelor verzi albastre



3.  Alge flagelate


-sunt alge capabile de miscari proprii



4. Diatomee (alge silicioase)


– alge silicioase de culoare bruna fara miscarii proprii.



Microfitobentosul 


Pe fundul apei se afla microfitobentosul. El este format din toate organismele de marimi microscopice care traiesc pe fundurile maloase si argiloase.


La suprafata namolului si pe o mica grosime din el, in zonele unde lipsesc plantele dar si intre radacinile plantelor cand ele exista, se gasesc  numeroase specii de  alge microscopice.


In zonele cu apa linistita acest microfitobentos va avea un aspect de catifea, fiind urmarea dezvoltarii intense a algelor.


Prin activitatea lor, algele din aceste sedimente vor contribui la cresterea productivitatii lacului.


Ele vor constitui hrana organismelor de pe fundul apei, si in acelasi timp vor oxigena namolul creand un mediu favorabil descompunerii substantei organice sub actiunea bacteriilor.


In cazul in care microfitobentosul se va dezvolta prea mult, se va impiedica dezvoltarea normala a fitoplanctonului  care reprezinta baza celorlalte lanturi trofice ce vor produce peste.


Dezvoltarea plantelor in detrimentul fitoplanctonului si zooplanctonului, va avea o influenta negativa a regimului gazos. Se pot produce variatii mari intre zi si noapte ale oxigenului si se pot influenta negativ procesele de descompunere.


Algele din perifiton


Peri = in jur ;  fito = planta


Perifitonul este acea bioderma vegetala , cu aspect de mazga verde, ce acopera diverse corpuri din apa.



Algele ce alcatuiesc aceasta bioderma, se dezvolta de obicei la o adancime cuprinsa intre 10 si 40 de cm.


Primavara se vor dezvolta algele silicioase (ex.Sinedra) iar la sfarsitul primaverii se vor dezvolta algele verzi filamentoase (matasea si lana broastei).


Vara se vor dezvolta algele verzi, algele albastre (cianoficeele) si diatomeele.


Toamna vom asista din nou la o dezvoltare  puternica a diatomeelor.


Majoritatea acestor alge din bioderma se prind de substrat prin diverse moduri formand mase cleioase si formatiuni gelatinoase.


Mai exista alge libere care nu sunt fixate de substrat,sunt imobile si traiesc printre algele mai mari fixate sau pe plantele submerse. ( Pediastrum, Scenedesmus, Melosira ).


Alte alge sunt mobile si se misca prin tarare (Pinularia, Navicula) iar altele se ridica in masa apei prin miscari active ( Euglena ).


Calitatea si cantitatea acestor alge depinde de rezerva de nutrienti, transparenta apei si temperatura apei.


Aceasta bioderma prezinta o importanta trofica deosebita pentru puietul diferitelor specii de pesti.


Cine a avut rabdarea sa ajunga pana aici, a facut cunostinta cu o buna parte din algele macroscopice,  algele microscopice suspendate din apa (fitoplanctonul), perifitonul si plantele ce traiesc pe fundul, in masa si la suprafata apei.


In iazuri, nivelul trofic inferior il vor ocupa in special algele. Ele influenteaza puternic calitatea apei si participa la procesele de autoepurare si autopoluare a apei din balta. Celula unei alge are o durata de viata de cateva ore.


Algele vor elimina in mediul acvatic substante organice si vor absorbi minerale si CO2.


Bacteriile din apa vor mineraliza substantele organice transformandu-le in substante minerale si CO2.


Bacteriile la randul lor sunt consumate de zooplanctonul filtrator, fiind sursa principala de hrana.


Bacteriile descompun resturile organice moarte. Particule din substanta organica alcatuiesc la randul lor hrana principala a zooplanctonului vegetal.


Substanta organica rezultata in urma procesului de fotosinteza va fi descompusa de bacterii in particule ce vor fi consumate de filtratori ( puricii de balta-Dafniile ).


Cu cat organismul din apa va fi mai sus din punct de vedere a lantului trofic  cu atat va avea dimensiunile mai mari.


In apa, substanta organica in suspensie, inclusiv substanta organica moarta de pe fund, va reprezenta 10 % din substanta organica dizolvata.


Masa tuturor organismelor vii este cu aproximativ un ordin de marime mai mica decat masa substantelor organice.


La toate organismele animale cat si la nivelul celor mai simple comunitati de organisme acvatice, exista un mecanism de reglare care incearca sa mentina un oarecare echilibru al mediului de viata.


Si acum in incheiere, v-am ramas dator cu un raspuns. De ce in unele perioade ale anului, apa capata acea culoare verde intens ?


Putem da vina pe un cuvant pe care il auzim tot mai des in ultimul timp: “eutrofizarea lacurilor”.


Eutrofizarea este o forma de poluare a ecosistemelor acvatice,  cauzata de imbogatirea excesiva naturala sau artificiala a apelor cu nutrienti, in principal fosfor si azot.


Spre deosebire de procesul natural, eutrofizarea determinata de om este un proces rapid, care determina schimbari succesive si profunde ale starii ecosistemului acvatic, ducand la degradarea lui si la afectarea activitatii de piscicultura.


Procesul de eutrofizare se manifestă mai ales în cazul apelor stătătoare (lacuri) și reprezintă îmbogăţirea apei cu substanţe nutritive (în special compuși ai azotului şi fosforului) rezultând o creştere accelerată a algelor şi a plantelor acvatice superioare care dereglează echilibrul organismelor prezente în apă şi periclitează calitatea acesteia.


Dezvoltarea excesivă a algelor conduce la scăderea transparenței apei și la scăderea concentrației oxigenului dizolvat în apă, fenomene însoțite de dispariția faunei acvatice.


Gradul de eutrofizare al ecosistemelor acvatice se exprima in principal prin concentratia nutrientilor ( azot total si fosfor total ), gradul de saturatie in oxigen si biomasa fitoplanctonica.


Cantitatile mari de nutrienti aduse de sursele de alimentare ale iazului, au contribuit semnificativ la aparitia fenomenului de eutrofizare a lacurilor.


Administrarea de ingrasaminte organice naturale si minerale fara discernamant pot duce la o imbogatire accentuata a apei in N si P.


Este de ajuns sa fie spalate de ceva ploi torentiale cateva terenuri agricole ce tocmai au fost ingrasate artificial sau natural in amonte de lac si ne-am ales cu o ingrasare gratuita a iazului.


Substanta organica in exces poate contribui in timpul mineralizarii ei la cresterea concentratiei substantelor minerale din apa.


In aceste conditii, in care avem N si P in exces ( hrana preferata a algelor) si temperaturi mari, are loc o dezvoltare excesiva a fitoplanctonului  cu producerea unor fenomene de inflorire algala intensa (in special cianoficeele). 


Urmarea este usor de ghicit. Ziua avem oxigen in exces datorita fotosintezei  fitoplanctonului , si noaptea (in special spre dimineata, inainte de rasarit) ne vom confrunta cu o lipsa acuta de oxigen ce poate omori tot pestele.  


 

P.S.  Surse de inspiratiei: Curs hidrobiologie si Gospodarirea apelor

 

Daca veti dori ca pe viitor sa fiti informati cand va apare o noua postare pe blog, puteti sa va scrieti adresa de email in coltul din dreapta sus . Restul il fac eu. 

 

 

 

Share

Comments

  1. Stimate domn, am o cunostinta care are un iaz de peste invadat periodic de Potamogeton crispum. Ce sfaturi i-ati putea da pentru a scapa de alga asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 + 4 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.