De ce este scump vinul in Romania?

Astazi o sa deschid o mini serie de postari care trateaza mai in amanunt o problema spinoasa si de mare discordie intre consumatorii si productorii de vin (ambii “quality”) de pe la noi:Pretul.

 ca m-ati auzit pana acum afirmand sus si tare despre anumiti producatori de vin romanesc (majoritatea) cum ca ar avea vinuri prea scumpe pentru ceea ce ofera. Mai mult ca sigur unii ma detesta deja pentru obstinatia cu care repet asta.

 

Dar lucrurile nu stau intotdeauna chiar asa.

Nu este numai vina lor. Pentru ca la formarea  pretului final perceput consumatorului la raft, la pagina de web sau la restaurant isi aduc “contributia” o serie intreaga de „actori”. Care adesea prefera sa stea in umbra si sa isi frece mainile cand se gaseste vreunul dintre noi sa afirme ca nu stiu care producator are vinuri prea scumpe.

Ei participa implicit la fenomenul de crestere al pretului vinului, dar in final scapa basma curata pentru ca omul cand vede vinul scump (sau mai scump decat l-a luat ultima data) in mod invariabil citeste pe eticheta si injura pe cine e trecut acolo. Adica producatorul.

 

Ceea ce nu este tocmai corect. Dintre „actorii” amintiti mai sus si carora o sa le dedic cate un episod in parte in urmatoarele saptamani putem aminti:

 comerciantii finali, cu amanuntul (online, magazine de specialitate, hypermarketuri, etc.)

Serviciile conexe profesionalizate si specializate pe segmentul vin (publicitate, PR, marketing, “organizari de evenimente”, etc.). De ei va fi greu sa scriu pentru ca in general cam lipsesc de pe la noi. La propriu si la figurat.

Restaurantele si in general HORECA cu toata pleiada de “specialisti” aferenti

Statul cu tot aparatul sau de reglementare legislativa si de colectare de impozite si taxe. Plus organizatiile profesionale….

 

 

Astazi ne vom ocupa de segmentul comercial

Adica vajnicii speculanti cu vin. Valoarea lor adaugata la produsul vin este zero. Vorbesc de Romania si la modul general. Uneori este chiar sub zero, reusind performanta sa devalorizeze vinul, ca si produs, in fata clientului.

Ca sa elimin expozitiunile seci, sa vorbim pe niste cifre. Stimati consumatori, nu stiu daca stiti, dar daca nu stiti aflati de la mine ca vinurile pleaca de la crama mult mai ieftine decat le vedeti la raft, pe net sau pe nu stiu unde. Probabil ca asta presupuneati si D-voastra. Dar probabil ca nu presupuneti cu cat mai ieftin.

Pai sa vedem asa:

Daca platiti cu 20% mai mult considerati-va fericit. Daca il luati la prima sau la doua mana.

• Daca platiti cu 50 % mai mult considerati-va un om obisnuit (mai ales la importuri).
• Daca platiti cu 100% mai mult (sau peste), va puteti considera deja jecmanit. Si in ipostaza aceasta va (ne) regasiti majoritatea.

                                                                                

 adaosurile de mai sus se practica pe linie, de la vinul cel mai ieftin la cramele cele mai prestigioase de pe la noi. O sa imi ziceti ca daca luati de pe online o sa fie mai ieftin.Stati linistiti, va dau acum exemplu de vin care pleca din crama cu 12-13 lei si se vinde pe unul din site de comert electronic cu vin de pe la noi care se bate cu caramida in piept ca are preturile cele mai mici din piata cu 28 lei. Peste 100 %, nu? De ce? Ca se poate…

 situatia este aceeasi si la vinurile importate, nu numai la cele autohtone. Doar ca acolo mai intervine in lantul trofic care se hraneste din portofelul v(n)ostru si importatorul. Tot un fel de comerciant, dar mai smecher.

 

Toate aceste procente adaugate la pretul vinului pentru ce? Pentru nimic, cum spuneam mai sus.

 noi, spre deosebire de ce se intampla afara, comerciantul aduce zero valoare adaugata vinului. Cu mici exceptii. Adica cei care de regula sunt tratati drept paria de catre “sistem” si arati cu degetul pentru ca dau preturile jos sau pentru ca se zbat sa ofere clientului un serviciu (si un produs) cat mai corect.

 aceste procente va sunt percepute pentru efortul de a muta o sticla de vin de la producator la “muflon”. (sau fazan sau ghertoi sau consumator sau cum vreti sa ii ziceti).

 

Culmea, dupa toate aceste demersuri de acaparare a profitului apar tot din partea lor  lamentari gingas-reflexive de genul: ”Vaaaaiiii….consumatorul roman nu stie ce e ala vin de calitate! Nu e educat si nu stie ce sa cumpere, ne chinuim rau cu el….Vaaaai!!!  Sa isi faca blogerii de vin datoria si sa il educe…”

 

Sa educam noi publicul ca sa ce? Sa bea vin de calitate? Pai din banii aia incasati din marjele respective, ce-ar fi sa mai faceti si niste educatie consumatorului? Daca vreti sa (va) dezvoltati piata… Sau asteptati la noi sa va facem noi treaba gratis?

 

Poate ca sunteti obisnuiti cu “mocaciuni” de la producatori (al doilea actor pe care aruncati vina ca nu educa publicul, de parca ar fi treaba lui sa o faca), dar, cel putin in cazul meu, nu s-a intalnit desteptul cu prostul.

 Educatia consumatorului de vin este in principal treaba comerciantului. Cu sprijinul partial al producatorlui.

, da…chiar daca nu va place ce auziti, asa e. Ca din educatia asta profita in primul rand comerciantul care vinde mai mult si mai scump.

Producatorul nu are contact direct la consumatorul final ca sa il educe si nici nu are timp sa il caute pe Gigel prin carciumi sau prin piata sa ii explice ce si cum e cu sticla aia de vin pe care vrea el o sa cumpere. Treaba lui e sa produca vin. Si eventual sa asiste comerciantul si reteaua de distributie in efortul asta de educare.

 

Ce ar trebui sa spunem noi bloggerii: cumparati vin romanesc ca e ieftin si bun? Cand eu stiu clar ca nu e indeajuns de ieftin pe cat de bun e?

Eu personal nu as face chestia asta nici daca m-ati plati. Ce rost ar avea? Daca vreau sa mint frumos (si pe bani) publicul, mi-as alege probabil un domeniu mai profitabil. Pentru ca nu m-am apucat de facut blog de vin ca nu aveam ce pune pe masa. Sau ce bea…

 

Ca sa nu mai vorbesc de atitudinile comerciantilor cand ii tragi de maneca cu texte de genul: ”dincolo e mai ieftin”, “e cam scump pentru ce ofera”, “te-ai cam lacomit la pret” “pot sa il iau de afara si ma duce mai ieftin cu transport cu tot”.

Acestea fac parte din categoria “Pupaza din Tei” a lui Creanga: “Bah, tu vrei sa cumperi sau doar te bagi in seama? Ia vezi de treaba ta ca spurci iarmarocul… Facem si noi un geseft aici si te bagi tu repede gura bogata sa sperii fazanu’…”

 Dar haideti sa imi mai fac (inca o data) datoria si sa educ publicul. Asa cum cred eu ca trebuie educat:

 Pai stimabililor, nu stiu daca ati aflat ca la noi salariul mediu se invarte pe la 400 de €. Si gratie abilitatilor D-voastra comerciale nebanuite avem vinuri mai scumpe decat in afara (chiar si unele romanesti).

De unde vreti sa se educe consumatorul roman la preturile asta? Care om intreg la cap, cu copii, rate la banca, etc.. da peste 50 de lei pe o sticla de vin? Ce zic eu 50…20 de lei.

consumatorul ala needucat are paradoxal aceleasi probleme ca toata lumea. Adica, enumerand aleator si usor repetitiv: copii, rate, sotie, amanta, concedii, serviciu, purcel, catel, taxe, impozite, Romania, etc. De ce v-ar baga el marjele alea de 30-50-100% in buzunar?

 Doar pentru ca il considerati mai prost si va chinuiti pe peste tot sa tineti preturile sus in piata? Omorati o piata tinand-o pe volume mici si cu marje de profit mari. Piata vinului nu e piata de lux, e piata de volum. 

Producatorii or sa isi dea primii seama de asta cand or vedea ca nu pot sa isi “impinga” cantitatile din ce in ce mai mari de vinuri in piata la preturile actuale.

 Daca vreti sa o tineti asa o sa sacrificati si viitorul consumatorului  caruia la un moment i se va face lehamite sa se “educe” la preturile astea. O sa va dea un “Hai sictir cu vinurile voastre scumpe” si o sa  bea bere de banii aia.  

 

Educatia lui nu inseamna huzurul industriei si al comerciantului, iar el percepe, chiar si involuntar, acest lucru. Ca mai gasiti snobi care sa va dea bani gramada pe vinuri; oh da, exista, dar ei nu sunt viitorul.

Viitorul sunt clientii fideli care va cumpara in mod constant vinurile pentru ca le plac, si le pot permite si in plus le convine cum ii tratati si nu se simt jecmaniti. Nu tepele date snobilor pe la degustari si licitatii.

 

Si apoi omorati si industria si implicit va omorati business-ul pentru ca producatorii nu or sa vanda sau or sa vanda putin. Intr-un final sumbru, vor incepe sa aiba probleme sau chiar sa dea faliment. Si D-voastra o sa va uitati in lungul strazii dupa vin. Ca nu mai vine… Asta daca nu va apucati sa vi-l faceti singuri ca sa vedeti ca nu e asa usor si nu se face din gura sau din pix cu + 30% la lista de preturi.

 

La ora actuala comertul cu vin (de calitate) romanesc traieste o paradigma interesanta: o piata marcata de volume mici si adaosuri cat mai mari, mentinute printr-un soi de „omerta” intre comercianti. Care da jos 2-3 lei la pretul de ‘linie” este chemat la raport de ceilalti sau chiar de producatori.

Acestia din urma bineinteles cu mana fortata tot de comercianti si distribuitori cu pretexte de genul: ”pai nu mai iau bah, ca da ala ieftin si nu imi convine sa dau doar cu 20%. Eu vreau minim 50% cum am vandut pana acu, ca am taxe, rate si familie de hranit”

 

Pentru volumele astea mai mici (vorbesc pe piata de vin quality) este de vina bineintelesconsumatorul prost, sarac si needucat, care vrea “mocaciune” si in nici un caz comerciantul destept, orientat si lacom care isi pune adaosuri cat mai mari la vinuri si incearca sa jupoaie cat poate dupa spatele clientului, pe principiul: “fiecare sticla vanduta este un tun bine dat; l-am facut pe prost” .

 

Daca vreti asa adaosuri mari, poate v-ati nimerit gresit vocatia…Cine doreste peste 100% sa se apuce de droguri si jocuri de noroc. Acolo marje si adaosuri de 100% sunt normale, chiar mici. Deh, industrii de vicii…

 Si la urma, ca bomboana pe coliva (sau cireasa pe tort) se aude in mod invariabil corul patetic si penibil de lamentari tipic romanesti (de fapt tipic turco-greco-fanariote-evreiesti) venite din parte unor personaje care se dau jos din BMW:

ce greu ne descurcam,

nu se vinde,

ce ieftin dam, de abia iesim pe 0,

vine statul si ne ia tot,

trebuie sa platim salarii la nenorocitii aia de angajati care nu fac nimic,

de abia traim de pe o zi pe alta,

trebuia sa inchidem de mult, dar facem asta din pasiune si dragsote pentru vin (sanchi!),etc…etc… asta de la urma va dau dreptate totusi…o faceti din pasiune.

Pasiunea pentru banii facuti usor si din pix.…Prin anii 90 „pasiunea” asta avea un nume: i se spunea bisnita. Si nu confundati termenul bisnita cu termenul „comert”. La noi nu exista comert cu vin …. civilizat. Inca