Hainele noi ale imparatului

Hainele noi ale imparatului

 de Hans Christian Andersen


A fost odată un împărat, căruia îi plăceau așa de mult hainele noi, încât el își cheltuia averea numai pe îmbrăcăminte.


Când mergea la o paradă sau când se ducea la teatru ori la plimbare, nu avea alt gând decât să-și arate hainele noi.


În fiecare ceas al zilei își schimba hainele, și cum se zice de-un rege: “E la sfat”, astfel se spunea despre el: “Împăratul e la dulapul cu haine”.


În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de străini; într-o zi iată că veniră doi pungași care se dădură drept mari meșteri țesători și spuseră că ei știau a țese cea mai minunată stofă din lume.


Nu numai culorile și desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele făcute din această stofă aveau o însușire ciudată: se făceau nevăzute pentru orice om care nu-și îndeplinea bine slujba, sau care era prost la minte.


“Astea-s haine strașnice, se gândi împăratul; cu ele am să pot cunoaște destoinicia oamenilor mei; am să pot deosebi pe cei deștepți dintre proști. Da, îmi trebuie numaidecât această stofă”.


Și dădu îndată o mare sumă de bani celor doi pungași, ca ei să-și înceapă lucrarea cât mai repede.


Ei întinseră două războaie și se făceau că lucrează de zor, cu toate că nu era nimic pe țevile lor.


Mereu cereau să li se dea mătase subțire și fir de aur; dar ei le puneau de-o parte, în sacul lor și lucrau până la miezul nopții pe războaiele goale.


“Trebuie să știu acum unde au ajuns ei cu țesutul stofei”, își zise împăratul.


Și i se umplea inima de grijă, gândindu-se că cei proști și nedestoinici pentru slujba lor nu vor putea să vadă stofa.


Nu doar că se îndoia de dânsul, dar totuși chibzui că ar fi bine să trimită întâi pe altcineva, care să vadă lucrul înaintea lui.


Toți locuitorii din cetate știau de însușirea minunată a stofei și fiecare ardea acum de nerăbdare să afle cât de prost și netrebnic e vecinul lui.


“O să trimit pe cel mai vechi și mai bun ministru al meu, se gândi împăratul, să vadă ce-au lucrat țesătorii; el poate mai bine ca oricine să judece lucrul; el se deosebește dintre toți și prin deșteptăciunea și prin vrednicia lui”.


Cinstitul și bătrânul ministru merse în sala unde se faceau ca lucreaza cei doi pungași la razboaiele lor goale.


“Dumnezeule! se gândi el deschizând ochii mari, eu nu văd nimic”.


Dar nu zise nici un cuvant.


Cei doi țesători îl poftiră să vină să se uite mai de aproape, și-l întrebara cum i se par culorile și desenul, și-n același timp îi arătară războaiele lor; bătrânul ministru își aținti ochii, dar nu vedea nimic, prin faptul că nici nu era nimic.


“Doamne! se gândi el, sunt eu într-adevar așa de mărginit? Nu trebuie ca cineva să bănuiască una ca asta. Dar eu sunt oare așa de nevrednic? Nici nu îndrăznesc să spun, că stofa e nevazută pentru mine.”


– Ei bine, cum vi se pare? întrebă unul din cei doi țesători.


– O, e frumoasă, nici nu se poate o stofă mai frumoasă! răspunse bătrânul ministru, punându-și ochelarii. Ce desen și ce culori!… Da, pot spune împăratului că sunt foarte mulțumit.


– Asta ne bucură grozav, ziseră amândoi țesătorii, și ei, începură a-i arăta desene și culori închipuite, dându-le fel de fel de nume.


Bătrânul ministru îi asculta cu cea mai mare luare-aminte, ca să poată spune împaratului toate deslușirile lor.


Cei doi șarlatani cereau mereu bani, mătase și fir de aur; le trebuia foarte mult pentru stofa ăsta.


Bineînțeles că ei puneau toate astea de-o parte: războaiele lor rămâneau tot goale și ei lucrau de zor.


Câtva timp după asta împaratul trimise un alt slujitor credincios să vadă stofa și dacă țesatorii mai au mult până s-o isprăvească.


Acestuia i se întâmplă același lucru ca și ministrului: se uita și iar se uita, dar nu văzu nimic.


– Nu-i așa că-i minunată stofa asta? îl întrebară cei doi șarlatani, arătându-i frumosul desen și culorile strălucite care nu se vedeau deloc.


“Cu toate astea prost nu sunt! se gândi omul. Pesemne că nu sunt vrednic de locul meu? Asta-i cam ciudat, să iau bine seama să nu mi-l pierd”.


Apoi lăudă și el stofa, și își arătă admirația pentru alegerea culorilor și mai ales a desenului.


– E de-o frumusețe neînchipuită, spuse el împăratului; și tot orașul nu mai vorbea decât de stofa cea minunată.


în sfârșit vru și împaratul s-o vadă, cât era încă pe război.


Însoțit de-o mulțime de oameni aleși, printre care erau și cei doi credincioși ai lui care văzuseră stofa, se duse în sala unde cei doi pungași țeseau mereu, dar fără fir de aur nici de mătase.


– Nu-i așa că-i de toata frumusețea! ziseră cei doi credincioși. Desenul și culorile sunt demne de Mărita ta.


Și ei arătară cu degetul războaiele goale, ca și cum ceilalți ar fi văzut ceva.


“Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu văd nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un prost? Ori sunt nevrednic de-a împărății? Niciodată nu mi-aș fi putut închipui, că tocmai mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire”.


Apoi deodată strigă:


– E de toată frumusețea! Vă mărturisesc deplina mea mulțumire.


Clătină din cap cu un aer satisfăcut și privi spre războaie fără a îndrăzni să spună adevărul.


Toți curtenii se uitară unii după alții și iar se mai uitară, fără însă a vedea nimic și ziseră și ei ca împăratul.


– Într-adevar e de toata frumusețea! Ei îl sfătuiră chiar să îmbrace hainele din stofa asta la cea dintâi mare paradă.


– E neînchipuit de frumos, e fermecător, e admirabil! strigau toate gurile și mulțumirea era pe fețele tuturor.


Cei doi șarlatani fură decorați și primiră rangul de Mari Țesători ai curții.


Toată noaptea în ajunul marii parăzi ei vegheară și lucrară la lumina a șaisprezece lumânari.


Lumea toată văzu ce osteneală își dădeau să gătească hainele noi ale împaratului.


În sfârșit se făcură că scot stofa din război, tăiară în aer cu niște foarfeci mari, cusură cu un ac fără fir, apoi spuseră că haina-i gata.


Împăratul, urmat de aghiotanții lui, se duse s-o vadă și pungașii, ridicând un braț în aer ca și cum ar fi ținut ceva, ziseră:


– Iată pantalonii, iată haina, iată și mantia. Totul e ușor ca pânza de păianjen. Nici o grijă să n-aveți c-o să vă fie vreodată grea o asemenea haină; asta-i și cea mai minunată însușire a acestei stofe.


– Negreșit, răspunseră aghiotanții; dar ei nu vedeau nimic, pentru că nici nu era nimic.


– Dacă Măria Ta binevoiește să se dezbrace, noi îi vom încerca hainele, în fața oglinzii celei mari.


Împăratul se dezbrăcă și pungașii se făcură că-i dau hainele una după alta.


Îl învârtiră ca și cum l-ar fi îmbrăcat, iar el, se suci, se răsuci în fața oglinzii.


– Doamne! Ce bine vine, parcă-i turnată! Ce croială frumoasă! strigară curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină neprețuită!


Marele maestru de ceremonii intră.


– Vă așteaptă la ușă baldachinul, sub care Măria Voastră va merge la paradă, zise el.


– Bine, sunt gata, răspunse împăratul. Cred că nu sunt rău îmbrăcat.


Și se mai întoarse încă o dată în fața oglinzii, ca să-și privească bine înfățișarea lui măreață.


Curtenii, care trebuiau să-i ducă din urmă trena, se facură că ridică ceva de jos; apoi ținură mâinile în sus, nevoind a lăsa să se bage de seamă că ei nu văd nimic.


Pe când împăratul mergea mândru sub baldachinu-i măreț, toți oamenii, în ulițe și pe la ferestre strigau: “Ce mai haină strălucită! Ce frumoasă trenă are! și ce croială minunată!


Fiecare se ferea, ca nu cumva să se bage de seamă că el nu vede nimic; s-ar fi dat de gol numaidecât că-i prost și ca-i nevrednic de slujba lui.


Niciodată hainele împăratului nu stârniseră o mai mare admirație.


Imparatul este gol, striga in gura mare un copil mic.


– Doamne, ascultă glasul nevinovăței! șopti tatăl lui.


Și îndată rosti și mulțimea cuvintele copilului.


– Este un copilaș care spune că împaratul n-are haine deloc.


Imparatul este gol ! strigă în sfârșit norodul.


Impăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că aveau dreptate. Așa era.


Totuși se socoti în gând și își luă hotărârea:


“Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum până la sfârșit!”


Și își ridică apoi cu mai multă mândrie, capul; și curtenii țineau înainte, cu respect, trena care nu era.


PS. Orice asemanare cu fapte reale este pur si simplu intamplatoare !!!

 

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 5 = 10

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.