Nouadhibou, Mauritania.Cinzeci si doua de zile de infern pe Oceanul Atlantic. ( ultima parte )
Continuare…
Pescadorul “Putna” era considerat de marea majoritate a pescarilor drept “Bastilia” flotei de pescuit oceanic.
Vaporul trebuia casat de mult dar era pastrat in viata mai mult pentru a completa numarul de nave din zona de pescuit decat pentru productia de peste.
Aflat intr-o stare avansata de degradare cu probleme aproape in permanenta pe la motoare si alte utilaje,pescadorul era ocolit de toti marinarii.
Echipajul era format in cele mai multe cazuri din persoane care fusesera sanctionate disciplinar pentru diverse abateri grave in alte voiaje.
Incepand de la comandant si pana la ultimul marinar,a fi imbarcat pe un vas ca Putna reprezenta sanctiunea suprema la IPO Tulcea.
Marinarii se bazau doar pe diurna iar salariile in lei din tara erau ridicole.Unul din marinari se plangea ca sotia primise intr-o luna 20 de lei, salariul sotului.
Multi marinari radeau cand auzeau de Putna spunand ca a fost construit la Casa Pionierilor Braila (Santierul naval Braila).
Am urcat la bord si prima senzatie a fost cea a unei nave parasite.Nu-i pasa nimanui de venirea noastra.
Prima veste cu adevarat buna a fost ca nu functiona nici fabrica de faina de peste si nici cea de ulei de peste.Scapasem de mirosul acela dezgustator.
Urcand scarile metalice spre cabine traiam o senzatie stranie si nu-mi explicam despre ce este vorba.
M-am cazat in camera cu Mugurel si Stelu, colegii mei.Am intrat ultimul in cabina cu valiza si fara sa pun mana pe usa,ea s-a trantit cu putere.
“Te-ai dilit frate de trantesti asa usa?”…ma apostrofeaza Mugur.”Esti boland?,i-am raspuns,nici n-am atins-o. Or fi fantomele care bantuie vaporul, am zis eu amintindu-mi de legendele Putnei.”
Acea senzatie stranie nu-mi dadea pace deloc.
“Voi nu aveti senzatia ca e ceva in neregula la vaporul asta?” i-am intrebat pe cei doi. “Ti se pare!” mi-a raspuns Mugur.
Cand sa deschidem usa,aceasta s-a lasat impinsa cu mare greutate.
Am plecat la cantina ca sa servim masa si aici am avut surpriza sa vad ca marea majoritate a celor care mancau ciorba tineau farfuria direct in mana in loc s-o puna pe masa ca toti oamenii.
Ne-am uitat unii la altii gandindu-ne ca intradevar sunt cam ciudati marinarii de pe vaporul asta.
Ne-am luat si noi ciorba ,am mers si am lasat-o pe masa iar dupa aceea am mers si am luat si felul doi.
Cand ne-am intors la masa am vazut stupefiati ca toate cele trei farfurii erau pe trei sferturi goale si restul ciorbei era prelinsa pe masa.
Deja incepuse sa se prelinga pe masa si tocanita de la felul doi.Priveam si nu stiam ce se intampla.
Vazandu-ne fetele nedumerite,unul din vecinii de masa ne-a lamurit rapid.
“Vapor facut de pionierii de la Braila.Nu prea l-au nimerit.Sta inclinat din fabrica intr-un unghi de …grade.Partea proasta este ca sta inclinat cand pe o parte cand pe alta,niciodata nu stii care.”
“Si nu se rastoarna la o furtuna?”am intrebat.
Pana acum am avut noroc,nu s-a intamplat niciodata. Puneti si voi cate doua felii de paine sub fiecare farfurie si mancati linistiti.Va obisnuiti voi!
Am inghitit cu noduri gandindu-ne la ce-i mai rau.Acum ne luminasem si noi de ce s-a trantit usa dupa mine si apoi s-a lasat impinsa atat de greu.
Dupa masa,ne-am intalnit cu tehnologul piscicol care plictisit ne-a repartizat pe schimburi iar noi fiind deja obisnuiti cu ritmul infernal de munca de pe celalalt pescador l-am intrat cand intram in paine.
“Ce va grabiti asa,vreti sa plecati mai repede in tara?Mergeti si voi la Cazino sa socializati cu marinarii.Momentan avem niste defectiuni tehnice si pana nu le remediem nu putem pescui.”
“Doamne ce noroc pe capul meu,mi-am zis.Nu tu furtuna,nu tu munca,doar odihna,mai bine de atat nu se putea.”
Am mers la Cazino (sala de lectura n.r.) si cand am deschis usa ce sa vezi? Un fum de-l taiai cu cutitul si mai bine de trei sferturi din echipaj impartiti pe mese jucau care canasta,care remy,care poker,care septica,care table.Singurii care lipseau erau mecanicii si ofiterii mecanici care lucrau nonstop sa repare motorul principal.
O parte din echipaj se delecta privind un film porno fara jena.O atmosfera demna de vestul salbatic.
Am ochit si eu o masa de remy unde erau trei baieti care pareau mai destupati si m-am inscris si eu.
Baieti de comitet de undeva de langa Galati,m-au adoptat imediat cand m-au vazut asa de firav ,servindu-ma cu tigari si ness iar eu l-a randul meu m-am simtit obligat sa le fac cunostinta cu aspiratorul meu de prieteni “Sticla de coniac Unirea de un litru de caltate extra”.
O tarie buna pe vapor cimenteaza o prietenie pe viata asa ca am fost nevoit sa mai desfac una,de fapt ultima care o mai aveam.
Parandu-le baiat de incredere,veselii mei tovarasi mi-au impartasit toata noaptea la masa “secretele” de pe Putna.
Cand ne-am retras la culcare baietii mi-au spus ca dimineata sunt invitat sa ma “spal pe dinti la ei in cabina”.
Se vorbea pe la colturi de unele obiceiuri mai putin ortodoxe ale unor marinari din flota ce sufereau de prea mare singuratate asa ca am facut ochii mari.
“Nu-ti fa probleme jupane,suntem insurati cu copii la casa noastra nu suntem pe invers.Te invitam la un pahar de rachiu ca sa ne dregem,asta inseamna spalatul pe dinti”.
Am rasuflat usurat caci din soc imi cam sarise coniacul din cap.
Dimineata m-am prezentat la datorie si am fost servit cu o bautura foarte tare cu o aroma mentolata.Am crezut ca este o bautura adusa de marinarii ce venisera din Las Palmas.
Ce-i asta? am intrebat. Plapumioara cu aroma de pasta de dinti Cristal mi-au raspuns foarte seriosi.
Si din ce-i facuta? E totul natural,bea fara probleme.Cand o sa mai cresti iti aratam si cum e facuta.
Pana atunci vorbeste cu colegii tai ca daca nu mananca marmelada ce se serveste in fiecare zi sa nu o arunce.O strangi si o aduci la noi.Eventual fructe,coji de fructe, le adunati si le aduci tot la noi.
-Ce faceti cu ele?
-Un vinisor,o tarie,totul natural pentru baietii buni.Avem instalatii profesionale.
“Ai incredere in baietii tai? m-au intrebat.Ca in fratii mei,le-am spus.OK,data viitoare poti sa-i aduci si pe ei la o tarie dar vezi sa mearga pe sest sa nu afle cei de sus ce facem noi aici ca iese cu belea.
Preventiv,aveti grija ce vorbiti cand stati pe langa cei din cabina ….Sunt turnatorii care dau cu ciocu la Secu.Si comandantul se fereste de ei asa ca trageti fermoarul la gura cand stati pe langa ei.”
Zilele treceau si noi o boieream.Noii mei prieteni mi-au facut cunostinta cu camera de creatie.Erau aici marinari care faceau adevarate bijutierii de arta.
Corabii lucrate manual dupa macheta bricului Mircea sau veliere facute din bete de chibrit stateau aranjate una langa alta.Se lucra si cateva luni ca sa se termine o corabie dar in schimb se vindeau foarte bine in Palmas unde se luau si cateva sute de dolari pe o bucata.
Am avut si eu un coleg care s-a apucat sa faca una dar nu stiu daca a mai si terminat-o pana la incheierea voiajului.
Cred ca mai bine de jumatate de echipaj in timpul liber lucrau la asemenea opere de arta pentru completarea veniturilor.
Trecuse o saptamana si noi statem tot la ancora.Motorul principal refuza sa porneasca,mergeau doar auxiliarul.
Ofiterii mecanici erau cei mai munciti de pe toate vapoarele pe care am fost.Lucrau cot la cot cu mecanicii.Erau in permanenta negri de funingine si vasilina care se intiparea pur si simplu in piele in timpul voiajului.
Stateam perete in perete cu nea Cornel,seful mecanic.Il auzeam de la distanta cand venea la cabina din sala motoarelor.
Patruzeci de minute dupa ceas injura in fiecare zi luand la rand toti sfintii si altarele lor facandu-ne sa radem cu lacrimi.
Chiar daca facea dus sau statea pe buda injura incontinuu blestemandu-si soarta de a fi sef mecanic pe o aceasta epava cum ii spunea el.In rest cand se linistea era un om cu un suflet de aur.
In fiecare noapte puneam un pahar de apa plin pe trei sferturi pe care il priveam cand ne trezeam sa vedem pe ce parte este inclinat vaporul.
Faceam asta ca sa ne dam seama cum trebuie sa tinem usa cand ieseam din camera.Cateodata usa se lasa impinsa foarte greu dar cateodata daca nava era inclinata invers se trantea cu putere daca nu o tineai bine trezind tot palierul.
A mai trecut o saptamana si noi inca nu ne apucasem de pescuit.
Cu mare greutate s-a reusit carpirea motorului si s-a hotarat sa mergem in rada portului Nouadhibou unde urma sa aruncam ancora.
Bucurie mai mare ca asta nu se putea.Urmam sa coboram la tarm.Colegii de pe celelalte pescadoare cu care vorbeam la statia radio din cabina de comanda se laudau ca vapoarele lor depaseau plan dupa plan si ca vor incasa prime super.
Noi in schimb nu puteam sa le spunem “cat de greu” o ducem depasind planurile la toate mai putin la productia de peste.
Ni s-a aprobat in sfarsit vizita pe tarm.Cand am ajuns cu salupa acolo a urmat din nou tiganeala de la venirea noastra.
” Davai Gogule cracatita, Davai Gogule calmare, Davai Gogule biznis” erau cererile la ordinea zilei.Vroiau negrii specialitati gen caracatita si calmar dar daca nu se pescuise nu aveai ce sa le dai.
Noii mei amici m-au invitat sa vad si partea orasului pe care nu o vazusem la sosire.
Am vizitat cartierul Cansadas unde statusera colonistii francezi si care era aproape parasit.
Am vizitat hala de carne si de peste din marea piata a orasului unde marfa era expusa direct pe jos acoperita de milioane de muste si mirosind ingrozitor.
Era o saracie lucie dar si un dezinteres total fata de munca.
Am vazut zeci de camioane frantuzesti abandonate si ruginite pe marginea drumului sub care stateau la umbra mestecand ciunga zeci de localnici puturosi si zoiosi care intindeau mana sa le dai ceva de pomana.
Zeci de capre mancau cartoane si bidoane. Era o mizerie de nedescris intretinuta de indolenta acelor persoane.
Case din scanduri,acoperite cu cartoane,ici colo cate o casa mai rasarita din chirpici,toate astea acecentuau senzatia unui colt uitat de lume.
Tiganii nostri erau de o mie de ori mai civilizati,mai gospodari si mai harnici decat acele persoane.
Le-am spus amicilor sa mergem mei repede sa facem cumparaturile ca nu mai rezist sa-i vad si sa ne retragem la bordul salupei.
“Nu putem pleca pana nu te ducem sa mananci cele mai gustoase gogosi din Nouadhibou”,mi-a zis Marcel cu un zambet in coltul gurii.
La umbra unui camion ruginit,o negresa in varsta mai mult decat corpolenta avea ridicata usor bluza si pe o burta flasca unsa cu faina , modela niste asa zise gogosi pe care mai apoi le arunca in uleiul incins al unei tigai zoioase puse pe o butelie cu aragaz.
Initial am crezut ca nu vad bine si am ramas cu ochii holbandu-ma la ea.
Cate vrei sa mananci ?m-a intrebat Marcel.
Mi s-a intors stomacul pe dos si am plecat rapid in spatele camionului.
Am plecat intins spre port la salupa jurand ca pana la terminarea voiajului nu voi mai cobori pe tarm in Nouadhibou.Uram deja aceasta tara.
Nava statea in continuare imobilizata in rada portului.Se comandase piesa care se defectase in tara la santierul naval si trebuia sa o aduca Polarul.
Stateam in continuare si singura noastra distractie de pe tarm era sa privim in fiecare zi cel mai lung tren din Africa tras de vreo trei locomotive si impins de alte cinci care se intindea pe vreo 2 mile.
La sala video, caseta cu Sabrina impreuna cu al sau Boys Boys ne inflacara imaginatia zi si noapte.
Programele locale mauritaneze transmiteau muzica religioasa toata ziua.
Inactivitatea ne inebunea.Macar nu mai era furtuna si nu mai aveam rau de mare.
In fiecare zi veneau pana la vapor pirogi cu motor pline de bisnitari negri.
Unii mai indrazneti urcau pe scara pana sus pe vas si dadeai nas in nas cu ei.
Intr-o zi pe cand vroiam sa intru pe coridor pentru a ajunge la camera ma izbesc fara sa vreau de un negru care cara ceva in mana.El negru,coridorul negru,nu l-am vazut si am dat peste el doborandu-l din picioare.
Ce cara in mana s-a facut tandari.El a tipat si a luat-o la fuga iar dupa el imediat altul cu o oglinda in mana.
M-am dus dupa ei dar au disparut repede.M-am dus la camera si mi-am luat ustensilele ca sa ma barbieresc.
Cand am ajuns la baie am aprins lumina,mi-am pus ustensilele pe chiuveta si cand sa ma uit in oglinda,ia oglinda de unde nu-i.Furasera nenorocitii oglinda.
Ma uit in lateral si oglinda de acolo lipsa.Ca sa fie tacamul complet lipsea si o chiuveta.Termitele negre incepusera sa dezmembreze vaporul.
Am anuntat ofiterul de serviciu ,s-a dat alarma si s-a plecat la “vanatoare” de negri pe vapor.
Au fost gasiti 8 infractori care au avut mare noroc ca nu au fost aruncati direct in apa.
Au mai trecut cateva zile si comandantul a luat o decizie radicala.Considerand ca dureaza prea mult aducerea piesei pentru motor din tara a contactat comandantul unui pescador sovietic aflat si el in rada portului pe care l-a intrebat daca poate sa ne ajute.
A pus cateva sticle de coniac intr-o geanta,l-a chemat pe seful mecanic,i-a zis ca sa mai i-a pe cineva cu el care se descurca in limba rusa si sa plece pe vasul rusesc unde sa ia legatura cu seful lor mecanic.
Aveam 14 ani de rusa la activ asa ca m-am oferit sa merg ca translator.A mai venit si Mugurel,colegul meu si inca un mecanic.
Ne-am imbarcat pe salupa si am fost urcati la bordul sovieticilor.A venit comandantul,i s-a inmanat pachetul cu tarie,acesta la chemat pe seful lor mecanic si i-a ordonat sa ne dea tot ce avem nevoie si inca ceva in plus.
Seful lor mecanic vorbea un dialect pe care nu l-am inteles de nici o culoare asa ca nea Cornel impreuna cu mecanicul nostru a plecat cu el in depozit sa vada ce poate gasi.
Eu cu Mugurel am ramas pe punte stingheri.
Ce am remarcat imediat acolo a fost prezenta femeilor pe vapor.Vreo doua Natase mai zdrahoance dar vreo doua chiar frumusele.Lucrau pe la bucatarie.
Ne-au invitat fetele ca niste bune gazde la cantina,ne-am prezentat si le-am zis ca suntem elevi practicanti.Nu stiu daca ne-au inteles dar ele tot chicoteau si radeau.
Am fost serviti cu bunatati ca niste musafiri importanti,ne-au pus un pahar de vodca,al doilea ,al treilea,al patrulea ,ele band cot la cot cu noi.
Cand ne-am trezit aveam o durere groaznica de cap, dar curios,nu mai eram la sovietici ci eram deja pe vaporul nostru.Trecusera 24 de ore.
Nu ma intrebati ce s-a intamplat si cum am ajuns inapoi pe vaporul nostru.Nici eu si nici Mugurel nu am putut da niciodata un raspuns rational.
Doar discretia lui nea Cornel si a celuilalt mecanic a facut sa nu fim impachetati de comandant si trimisi in tara cu primul avion.
Cert este ca am fost felicitat de comandant pentru modul cum am ajutat la procurarea piesei care a dus in final la repararea motorului.
Am ridicat ancora si am plecat sa ne facem planul la pescuit pentru prima oara de la imbarcarea pe acest vapor.
Am pescuit cateva zile,ne intrasem in ritm cu munca . Intr-o dimineata cand merg la dus sa ma spal, ma sapunesc bine sa iasa mirosul de peste si cand dau drumul la apa vad ca sapunul in loc sa se spele se prinde ca superglu-ul de par si piele.Degeaba dau eu cu apa in continuare,sapunul sa se duca, ba.
Simt ceva sarat in gura si cand gust apa vad ca este apa sarata.
Ies de la dus si ma duc la chiuveta sa ma spal,aceeasi problema,apa sarata.
Ma sterg atat cat am putut dar sapunul in combinatie cu apa sarata iti da o stare tare nasoala.Ti se lipeste efectiv de tine
Verific la chiuveta din camera,la fel si acolo,pe unde curgea apa potabila ieri ,acum curgea apa cu sare.
Am iesit pe punte si acolo am aflat ca in timpul noptii se fisurase bazinul de apa potabila care fusese inundat cu apa sarata.
Colac peste pupaza se stricase si ATLASUL,instalatia de desalinizare a apei.
Situatia era cum nu se putea mai grava iar partea proasta era ca nu putea fi reparata cu mijloacele de la bord.
Comandantul a dat ordin ca toata apa de la chiuveta,dus si toaleta sa fie oprita iar consumul apei potabile sa fie rationalizat.
Se servea apa potabila doar la bucatarie si pe ratie.S-au scos toate compoturile si s-au impartit echipajului.
Toata toaleta personala inclusiv spalatul pe dinti urma sa se faca doar cu apa de mare,ceai sau compot.
In caldurile alea, apa era singurul mod de a impiedica dezhidratarea organismului.
Au urmat cele mai cumplite doua saptamani din viata mea.
Ca tacamul sa fie complet au inceput din nou furtunile si raul de mare.
Intr-o noapte a sunat cea mai cumplita alarma pe care o poate auzi un marinar.Pregatirea pentru abandonarea navei.
Ne-am trezit buimaci in plina furtuna,pe un intuneric total,lucru total nefiresc pe un vapor.
Am iesit dezbracati pe coridor unde erau aprinse doar lanternele de veghe.
Am iesit apoi pe punte unde in miezul noptii nici o lumina nu ardea.Ni s-au impartit la urgenta centurile de salvare si ni s-a spus sa fim pregatiti pentru orice eventualitate.
Ce se intamplase? Cazuse motorul principal care antrena nava, cazuse si motorul auxiliar, se blocase din cate am auzit si carma, ce mai,eram …terminati.Se transmitea deja SOS.
Ni s-a ordonat ca toti care avem lanterne sa le aducem si sa le aprindem ca nu cumva sa se izbeasca vreun vapor de noi.Sirena suna nonstop.
In jurul nostru erau numai luminite de vapoare si noi pluteam in deriva.Toate sistemele electrice cazusera.
Eu personal credeam ca visez,ca ceea ce se intampla nu-i adevarat.
A venit Marcel langa mine cu o damingena din celebra plapumioara si ne-a dat la toti sa bem.
“Beti baieti ca s-ar putea sa fie ultima! “,a incercat el sa ne incurajeze.
Am baut cu totii pana ne-a luat de cap, cand la un moment dat motorul principal dupa multe incercari nereusite a pornit si toate luminile navei s-au aprins.
Nea Cornel si echipa lui ne-a scos din nou dintr-o situatie limita.
Ne-am imbratisat si am strigat ca nebunii eliberand frica care ne paralizase pana atunci.
Cu motorul in pioneze,fara apa potabila la bord si inclinat pe o parte vaporul a primit ordin de la comandantul flotilei sa mearga in rada portului Nouadhibou de unde urma sa fie remorcat in Las Palmas pentru reparatii.
Nu au mai contat pentru noi nici salturile spectaculoase al delfinilor care au insotit vasul pana in port de parca intuiau ca aveam mari probleme,nici salturile senzationale al bancurilor de pesti zburatori si nici vederea unei balene cu puiul ei care se odihneau la suprafata marii.
Cu inima cat un purice ne-am rugat sa ajungem intregi in port.
Am ramas in rada portului pana la terminarea voiajului.
A venit si ziua plecarii.A venit agentul de zona si ne-a platit diurna in valuta.
Ne-am urcat in avionul Tarom care atunci cand a decolat a facut un survol pe deasupra pescadoarelor si apoi s-a indreptat spre Las Palmas de Gran Canaria.
Adio Mauritania, mi-am zis, jur ca este ultima oara cand ne mai vedem.
Ne-a asteptat o zi de vis in Las Palmas.Ne-am distrat si am facut cumparaturi pentru acasa.Cand ne-am urcat seara in avion trei locuri din fata mea erau goale.
Degeaba a asteptat avionul pe cei trei intarziati timp de o ora.Cerusera deja azil politic!
Noi am ales insa sa ne intoarcem in tara pentru a ajuta la propasirea comunismului.Dupa trei luni a venit revolutia din decembrie 1989.
SFARSIT
PS. In 1990 pescadorul Putna a fost adus tractat din Mauritania si dus direct in cimitirul de nave.
Am fost surprins de reactiile declansate de publicarea articolelor.Am fost contactat de un fost ofiter de pe Putna care mi-a spus ca unele lucruri petrecute in acel voiaj trebuie ingropate odata cu acel vapor.
Va asigur ca nici jumatate din cele petrecute nu au fost dezvaluite deoarece solidaritatea marinareasca ma obliga sa respect cu sfintenie motto-ul site-ului: “Cel care vrea sa traiasca in pace si armonie nu trebuie sa dezvaluie tot ceea ce stie si nici sa judece tot ceea ce vede”
Mi-a placut foarte mult toata povestea asta cu practica in Mauritania – nu cred ca s-au spus niste lucruri la modul in care sa faca rau unor persoane. Eu ca si cititor, recunosc ca nu ma intereseaza numele persoanelor implicate – povestea in sine a fost captivanta si pe alocuri mi-am adus aminte de anumite lucruri care petrecute cu anii in urma semanau cu ceea ce spunea Florin. Felicitari!
Super experienta Florin! Cred ca a fost primul pas spre “viata” de piscicultor sau pescar cu acte in regula. Bafta cu povestioarele si cu blogu’
Super ideea de a transpune experienta petrecuta pe aceste nave.Dar nu cred ca un om care nu a trait asa ceva poate intelege totul.In ce ma priveste am trait clipe si mai groaznice (am stat sechestrat 9 luni in Mauritania)dar totusi regret falimentul IPO Tulcea,am si multe amintiri frumoase.
Salutare si bun gasit!
Am savurat voiajut tau de practicant, si parca il vad pe al meu! ’85 pe Postavarul ! Desi recunosc ca am avut o experienta mai placuta, si eu am jurat sa nu mai calc in Mauritania !Si m-am tinut si eu de cuvint : niciodata in Mauritania, 6 ani doar pe Sud! Pina la dezmembrarea totala a IPO.Vremuri…
Ehehe ce vremuri de ca.. cat dar ce le apreciam si ne inghesuiam cu spaga la biroul de personal lovindu-ne de gentile grecilor din Izvoarele! Oare ce carau ei in vestitele genti? Spaga ptr: Ionescu, Carasca, Carpaveche (Haralambie) ?????