Daramarea unui mit. Pescuitul electric NU produce sterilizarea pestilor ! ultima parte
Partea intai: aici
Doua sloganuri aparute dupa revolutie au avut un impact nemaipomenit asupra maselor populare din Romania intrand direct in folclorul national.
Primul a fost celebrul “Iarna nu-i ca vara” iar a al doilea “Pescuitul electric sterilizeaza pestii“.
Treaba cu sterilizatul pestilor am auzit-o personal cu multi ani in urma la un interviu de la televizor, rostita de un personaj cu o functie foarte importanta pe la Biosfera Deltei Dunarii si insusita automat ca o axioma de catre public.
Informatia s-a raspandit ametitor in toata breasla pescarilor fiind asimilata brut fara alte explicatii si avand un impact emotional devastator.
Fusesem in Anglia in 1997 unde toate fermele piscicole au in dotare asemenea aparate.
Am fost invitati la Agentia Mediului din Londra unde ni s-au prezentat astfel de aparate electrice de pescuit si modul lor de functionare.
La intrebarea noastra fireasca daca pescuitul electric sterilizeaza pestii, expertul agentiei in pescuit electric a facut ochii mari si a zambit usor intrebandu-ne de unde avem asemenea informatii.
Ne-a explicat cu calmul lui englezesc ca studiile lor facute pe impactul pescuitului electric asupra pestilor au 50 de ani de experienta in spate si cu siguranta ca ar fi descoperit daca ar fi fost ceva in neregula.
La noi insa a functionat ireprosabil aceasta “bomba”de presa.
Am citit tot felul de informatii pe care am reusit sa pun mana,am studiat lucrari de specialitate, am stat de vorba cu cercetatori piscicoli de la institutele de cercetare, am stat de vorba cu profesorii universitari care au pescuit in cadrul temelor de cercetare cu astfel de aparate si toti au zis ca in toate studiile aparute pe piata pana la ora asta nu exista dovezi certe ca acest lucru ar fi posibil.
Concluziile majoritatii cercetarilor pe aceasta tema au fost urmatoarele:”În pescuitul electric nu sunt modificate particularităţile fiziologice ale peştilor şi calitatea hidrochimică a mediului.”
Dupa cum am zis in articolul de ieri si reiau in cel de azi exista aparate electrice modificate artizanal si care produc pestelui mortalitati, rupturi musculare, ruperi ale coloanei vertebrale, distrugeri ale vaselor sanguine, ruperea vezicii gazoase samd.
Dar de aici pana la sterilizarea pestelui prin pescuit electric este cale lunga si vorba ceea”se fac cercetari de vreo 50 de ani pe aceasta tema”.
Nu neg in totalitate aceasta posibilitate.Dar pana ce eu personal nu voi citi un studiu de cercetare pe aceasta tema desfasurat pe durata a cativa ani si care sa poarte semnatura unor distinsi cercetatori cu doctorate in piscicultura dati-mi voie sa privesc cu rezerve aceste zvonuri.
Pot fi insa de acord cu afirmatia ca folosirea unor astfel de aparate electrice modificate artizanal de catre persoane iresponsabile distrug puietul si reproducatorii din apele naturale periclitand perpetuarea normala a unor specii de pesti.
Pescuitul electric (Electronarcoza)
În sens strict, pescuitul electric înseamnă folosirea curentului electric pentru capturarea peştilor.
Totuşi, curentul electric este folosit şi la dirijarea sau imobilizarea peştilor, la anestezierea sau sacrificarea lor rapidă după capturare.
Primele încercări de folosire a curentului electric s-au făcut la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX.
Ele au urmărit dirijarea mişcărilor peştilor şi nu capturarea lor.
Cercetările efectuate între anii 1940-1950 s-au concentrat în primul rând pe dezvoltarea echipamentului de teren pentru capturarea peştilor şi pe studiul reacţiei peştilor în câmp electric controlat.
Între anii 1960-1970 s-a acordat mai multă atenţie efectelor pescuitului electric asupra fiziologiei peştilor şi a altor organisme acvatice.
În ultimii ani, în mod deosebit în deceniul trecut, s-a realizat o dezvoltare semnificativă a echipamentului de teren şi a tehnicilor de captură.
Există trei tipuri fundamentale de curent electric utilizat:
– curentul continuu – care se deplasează într-o singură direcţie, de la catod către anod; sursa obişnuită de curent continuu este acumulatorul;
– curentul alternativ – care se deplasează alternativ, în ambele direcţii, deoarece anodul şi catodul îşi schimbă poziţiile;
– curentul pulsatoriu – obţinut prin modificarea curentului continuu sau a celui alternativ
Atât curentul alternativ cât şi cel continuu poate fi modificat pentru a produce variate forme de curent, cu efecte diferite asupra peştilor.
Tipul preferat de curent este cel intermitent (impulsuri de curent continuu de formă rectangulară).
Conductivitatea apei este influenţată de cantitatea de săruri dizolvate în apă şi indirect de temperatură.
Sărurile, prin disociere, formează ioni, care facilitează deplasarea curentului electric prin apă.
Se consideră că apa distilată (săracă în săruri) are cea mai mică conductivitate, în timp ce apele marine au cea mai mare conductivitate (de 500 de ori mai mare decât a apelor dulci).
Creşterea temperaturii determină creşterea mobilităţii ionilor şi implicit creşterea conductivităţii apei (cu 2,5% pentru 100 C)
Aparatul electric de pescuit este alcătuit din următoarele părţi componente:
– o sursă de curent (generatorul) pusă în funcţiune fie de un motor cu combustie internă (de dimensiuni mici), fie de o baterie de acumulatori de 12 V (pentru aparatele mici, portabile);
– un transformator care redresează curentul, producând impulsuri de curent continuu;
– doi electrozi;
– cabluri de legătură.
Generatoarele pot avea frecvenţe diferite, de la 60 la 600 Hz şi ele sunt echipate cu relee de întrerupere ca protecţie împotriva suprasarcinii.
Sistemul de electrozi trebuie ales ţinând seama de anumite cerinţe.
În scopul asigurării unui câmp electric corespunzător pentru prinderea peştelui, sistemul de electrozi trebuie să minimalizeze regiunile cu gradient mare de tensiune pentru a elimina pierderile de putere.
Electrozii trebuie să fie reglabili în funcţie de conductivitatea apei, să fie uşor de montat şi de demontat.
Din aceste puncte de vedere, cei mai buni electrozi sunt cei cilindrici sau inelari, realizaţi din oţel inoxidabil sau ţeavă de cupru.
Dimensiunea lor trebuie corelată cu conductivitatea apei: în ape cu conductivitate mare se recomandă folosirea electrozilor cu dimensiuni mai mici.
La folosirea unui curent alternativ, electrozii nu trebuie scufundaţi mai mult de 1-2 m iar când se foloseşte curentul continuu, adâncimea optimă pentru producerea galvanotaxiei este de 0,5 m.
Intensitatea curentului poate fi mărită în apele cu conductivitate scăzută, prin creşterea numărului de electrozi sau a dimensiunii lor.
Catodul este inert şi trebuie să aibă suprafaţa de 4-5 ori mai mare decât anodul, pentru realizarea unei intensităţi corespunzătoare de curent în vederea pescuitului.
Anodul este electrodul activ (către care sunt atraşi peştii), are formă circulară şi este montat pe un mâner izolat, cu ajutorul căruia este purtat prin apă. Eficienţa pescuitului depinde şi de forma şi dimensiunile acestuia .
Efectele curentului electric asupra peştilor depind de mai mulţi factori: specia şi dimensiunile peştelui, caracteristicile curentului şi conductivitatea apei.
Studiile asupra pescuitului electric au demonstrat că speciile de peşti sedentari sunt mai puţin sensibile la curentul electric decât cele mobile.
Efectul curentului electric este cu atât mai puternic, cu cât dimensiunea peştelui este mai mare.
Intensitatea mare a curentului are efect letal asupra peştilor, o intensitate moderată are efect de şoc iar o intensitate mică le permite să scape.
Deoarece şi peştele are rezistenţă, densitatea curentului la cele două extremităţi ale acestuia este diferită, producând în peşte un gradient de tensiune.
Gradientul de tensiune cuprins între 0,1-1 V/cm este cel mai eficient pentru ,,şocarea” peştelui.
Acest gradient poate fi menţinut în apele dulci, cu conductivitate normală, prin ajustarea tensiunii circuitului pentru a produce un curent de 3-6 amperi.
La conductivităţi mari apa are rezistenţă mai mică decât peştii şi curentul tinde să circule în jurul lor, efectul tensiunii fiind foarte slab.
Acesta este motivul pentru care pescuitul electric nu este folosit pe scară largă în ape sărate sau salmastre.
La conductivităţi scăzute, rezistenţa apei este mai mare decât a peştelui dar câmpul electric este limitat chiar în jurul electrodului şi peştele poate să nu fie afectat decât la atingerea electrodului, când primeşte brusc un gradient mare de tensiune şi moare.
Gradientul de tensiune poate fi mărit prin creşterea tensiunii sau mărirea electrodului, ultima soluţie fiind mai sigură şi mai puţin costisitoare .
Peştii reacţionează diferit la şocul electric, în funcţie de tipul de curent şi de gradientul de tensiune.
Tegumentul peştilor este uşor permeabil pentru liniile de forţă ale câmpului electric, care penetrează uşor corpul acestora.
Din acest motiv, peştii reacţionează bine la acţiunea câmpului electric, prezentând manifestări specifice.
La alte animale acvatice (păsări, reptile) rezistenţa tegumentară este mult mai mare decât la peşti, influenţa câmpului asupra acestora fiind mult mai redusă.
Comportarea peştelui într-un câmp electric depinde de anumite procese fiziologice care au loc în organismul acestora.
În mişcările naturale ale peştilor, activitatea musculară este indusă şi coordonată prin impulsuri nervoase ce vin de la centrul din axul cerebrospinal.
Dacă peştele se găseşte într-un câmp electric, el acoperă cu lungimea lui diferenţe de potenţial care depind din punct de vedere valoric de lungimea (mărimea) peştelui.
Această diferenţă de potenţial acţionează asupra muşchilor şi orientează peştele spre anod. Acest fenomen se numeşte reacţie anodică sau galvanotaxie .
Dacă peştele este orientat cu capul spre catod, el se roteşte spre anod ajungând cu corpul paralel cu liniile echipotenţiale.
În acest moment, datorită grosimii reduse a corpului, diferenţele de potenţial de pe cele două părţi sunt minimale, moment în care acesta caută să evadeze .
Mărimea tensiunii care acţionează asupra peştilor într-un câmp electric depinde de:
– lungimea corpului;
– locul în care se află peştele;
– poziţia în câmpul electric
Galvanotaxia se instalează numai atunci când, prin dimensiunea corpului, peştele acoperă o anumită diferenţă de potenţial.
Dacă diferenţele de potenţial sunt mai mici sau mai mari decât domeniul optim, atunci intervine alt tip de mişcare.
Astfel se deosebesc următoarele tipuri de reacţie:
– fuga: peştele sesizează câmpul electric, dar diferenţa de potenţial este prea mică pentru a genera galvanotaxia.
– paralizia: poate apărea alternativ cu fuga, mai ales când corpul peştelui are o poziţie paralelă cu liniile echipotenţiale ale câmpului electric. Apar şi mişcări bruşte (smucituri). Starea aceasta nu durează mult şi intervine fuga sau peştele intră în galvanotaxie;
– galvanotaxia: ce constă în înotul orientat al peştelui spre anod. Este faza cea mai propice în pescuit şi se obţine prin introducerea unui curent continuu.
La curent pulsatoriu, galvanotaxia este mai puţin evidentă şi apare pericolul ruperii musculaturii sau chiar a coloanei vertebrale.
La utilizarea de curent alternativ nu apare galvanotaxia, peştele orientându-se paralel cu liniile echipotenţiale .
Traumatizarea peştelui este chiar mai mare decât la curentul pulsatoriu. Din aceste motive, utilizarea curentului alternativ în pescuit este interzisă;
– galvanonarcoza: apare când diferenţa de potenţial între extremităţile corpului este foarte mare şi peştele intră în narcoză, cu imobilizare totală.
Apar contracţii tetanice mai ales la utilizarea de curent pulsatoriu.
Este bine ca această fază să fie evitată şi să nu fie provocată deliberat.
Durata galvanonarcozei depinde de starea fiziologică a peştelui (temperatură, fitness) dar şi de durata de acţiune şi mărimea tensiunii ce acţionează la cele două extremităţi ale peştelui.
Revenirea se face după o perioadă de refacere, care poate dura minute sau chiar ore. Narcoza indusă de curentul alternativ se numeşte oscilonarcoză .
– moartea: este indusă de potenţiale electrice foarte mari, ce apar între extremităţile peştelui.
Cei mai periclitaţi sunt peştii de dimensiuni mari.
Utilizarea neraţională a agregatului duce la moartea peştilor.
Aceasta se întâmplă datorită faptului că randamentul de colectare creşte la tensiuni şi durate mai mari de acţiune a curentului.
La curent alternativ peştele se aşează perpendicular pe liniile de câmp pentru a micşora gradientul de tensiune în corp.
El se poate undui în ritmul ciclului de curent alternativ, reacţionând prin oscilotaxie (înot forţat fără orientare).
La un curent mai mare are loc tetania şi peştele este imobilizat.
Curentul alternativ nemodificat este cel mai periculos pentru peşte, putând produce hemoragii, ruperea vezicii înotătoare şi fractura coloanei vertebrale.
Impulsurile de curent alternativ produc reacţii similare dar ele nu sunt atât de dăunătoare precum curentul alternativ nemodificat.
Tensiunea efectivă, densitatea şi numărul limită de impulsuri ale curentului
Peştii sunt corpuri bune conducătoare de electricitate.
Există trei situaţii:
– în apa marină peştele conduce curentul mai slab decât apa de mare
– în apele salmastre conductibilitatea este similară cu cea a peştilor
– în apa dulce peştele conduce mai bine curentul decât apa
Curentul caută drumul cel mai uşor de propagare, astfel că în apa marină liniile de forţă ale câmpului evită peştele, pe când în apa dulce acesta se concentrează în corpul peştelui.
În ambele cazuri câmpul electric se deformează.
Datorită acestor deformări ale câmpului electric, liniile de forţă se întretaie în corpul peştelui şi reduc diferenţele de potenţial dintre extremităţile peştelui .
Din aceste motive s-a introdus un nou termen – tensiunea efectivă, care este tensiunea minimă la care peştele manifestă o reacţie tipică, specifică.
Această valoare este specifică şi nu depinde de mărimea peştelui. De exemplu, la păstrăvul de râu valorile tensiunii efective la curent continuu sunt:
– 0,4 V pentru fugă;
– 1,2 V pentru galvanotaxie;
– 2,0 V pentru galvanonarcoză.
Intensitatea limită a curentului este dată de densitatea liniilor de forţă ale unui câmp electric, raportată la unitatea de suprafaţă, la care peştele are o reacţie tipică. Ea depinde de mărimea peştelui şi de specie.
La curent pulsatoriu, indus prin utilizarea de baterii, apar impulsuri electrice cu amplitudine mare şi cu porţiunea descendentă a curbei foarte abruptă (traiect exponenţial), care provoacă un efect evident.
Frecvenţa acestor impulsuri influenţează galvanotaxia, care apare numai la anumite limite de frecvenţă.
Frecvenţa efectivă a curentului pulsatoriu se defineşte prin frecvenţa curentului pulsatoriu care induce galvanonarcoză la peşti.
Această frecvenţă variază între 40 şi 100 Hz. Frecvenţa efectivă este caracteristică speciei. Aparatele de pescuit trebuie să aibă posibilitatea de a regla această frecvenţă.
Aparatele care folosesc curent pulsatoriu (baterii) au avantajul că sunt uşoare şi pot fi utilizate în ape greu abordabile. De asemenea, ele sunt foarte silenţioase.
Dezavantajele utilizării acestui tip de aparate sunt:
– galvanotaxie nu prea bine exprimată;
– ruperi frecvente de coloană vertebrală, muşchi şi vase sanguine;
– rupturi în carapacea racilor, ruperea cleştilor;
– întreţinere şi manipulare complexă;
– reacţii foarte diferite la diverse specii de peşti;
– mortalităţi masive în puietul de peşte.
În pescuitul electric nu sunt modificate particularităţile fiziologice ale peştilor şi calitatea hidrochimică a mediului.
La peşti este importantă cunoaşterea tensiunii efective, a densităţii curentului şi a frecvenţei impulsurilor (la utilizarea curentului pulsatoriu).
Eficienţa electronarcozei depinde de mărimea (masa) apei, de conductibilitatea acesteia, precum şi de starea fundului apei.
Conductibilitatea apei trebuie să fie cuprinsă între 200 şi 600 µS.
Fundul stâncos are cea mai mică conductibilitate electrică, consumând puţin curent.
Fundurile mâloase, moi, argiloase, din contră, au o conductibilitate mare, consumând o bună parte din curentul utilizat la pescuit.
Datele tehnice ale aparatului electric trebuie adaptate la cerinţele de mediu, la specia şi mărimea peştelui.
Dacă un peşte de 20 cm prezintă galvanotaxie la 150 V la distanţă de 1 m de anod, la distanţa de 2 m este necesară o tensiune de 600 V pentru aceeaşi reacţie.
Curentul continuu, sub formă de impulsuri sau nu, este mai puţin periculos pentru peşti decât curentul alternativ.
Unul din cititorii articolului care locuieste in Delta a punctat foarte bine intr-un comentariu pe care l-a facut:”ura impotriva lor era alimentata de mitul asta si de frica ca in viitor copiii nostri vor vantura apa degeaba”.