Cine sunt braconierii si cum actioneaza ei. Experiente personale (2)

Cine sunt braconierii si cum actioneaza ei. Experiente personale (2)

Continuare…

 cititi si partea intai


Eram cantonati pe lacul Beresti, in coada lacului intre”copacul cu ciori”(pentru cunoscatorii locului) si o stana pe vremea aceea. Treaba mergea foarte bine. Livram zilnic catre magazine: crap, caras, somn , salau,  stiuca si oblete (foarte mult oblete).


Invatasem sa ma descurc destul de bine cu setcile deoarece imi placea sa lucrez cot la cot cu pescarii mei, pentru a stapani tehnologia la perfectie.


Erau locuri foarte bune pentru crap, locuri foarte bune pentru caras, stiuca si salau. Puneam foarte multe intrebari si invatam din mers. Pescarii ma priveau ca pe un rau necesar, dar trebuiau sa se obisnuiasca cu prezenta mea. Nu erau obisnuiti sa aiba sef ,asa ca inghiteau in sec.


Dimineata la primele ore ale diminetii, vedeam in zare in apropierea celuilalt mal prin binoclu, mai multe barci improvizate din lemn care stateau putin pe apa si dispareau.


I-am intrebat pe baieti cine sunt si mi-au raspuns ca braconieri. Am facut ochii mari, un pic socat si i-am intrebat cum de le permitem noi ca si autoritate legala sa pescuiasca fara probleme.Vasile, seful de echipa, mi-a zis atunci ca atata vreme cat nu-i deranjam cu nimic, ne vor lasa in pace.


Justitiarul din mine a izbucnit.Cum adica sa ne tolereze ei pe noi, cand de fapt noi ii toleram pe ei. Nici nu banuiam ce va urma.


Am anuntat politia de la Sascut (vorbim de anul 1991)…baieti saritori…si in dimineata urmatoare am pus motoarele pe barci si am facut primul mare control pe lacul Beresti. Am adunat sute de plase de ata (nu se inventasera plasele de nailon inca), am distrus zeci de barci de lemn, s-au facut cateva dosare penale, am aparut in presa de atunci…ce mai…eram o mica celebritate.


Vasile tot imi repeta. “Nu-i bine deloc ce-ati facut” . Mai tarziu am aflat ca unii de dincolo ii erau amici. Ce a urmat e lesne de imaginat. Peste o saptamana cand ne-am trezit dimineata, una dintre lotcile pescaresti de fibra disparuse, iar cand am intrat pe lac nu am mai gasit nici o urma de plase. Plase de pescuit noi noute de-abia aduse de la fabrica din  Galati. Fusesem facuti inginereste. Incepuse razboiul cu braconierii locali din Scarisoara, Rogoaza, Corni si Tataresti pe care tocmai ii “vizitasem” cu putina vreme inainte si pe care credeam eu ca ii terminasem.


A trebuit sa folosim din plaselele de rezerva, sa incepem sa dormim noaptea pe balta ca sa ne pazim plasele care mai ramasesera. Productia de peste a inceput sa scada deoarece locurile bune de pescuit erau in larg unde era periculos sa ne aventuram din cauza furatului.


Dupa doua luni a trebuit sa plecam de acolo si sa ne mutam pe lacul Racaciuni deoarece aici desi castigasem o batalie , pierdusem clar razboiul. Aveam un plan de facut la pestele pescuit si livrat si nu la scule confiscate , dupa cum bine imi spunea directorul meu de atunci.


Mutati pe Racaciuni am inceput sa retraiesc un deja-vu. Vizavi de noi in fiecare dimineata o multime de barci isi faceau treaba. Erau braconierii de la Gioseni, Cleja, Tamasi, Racatau, Bazga si Racaciuni. Scapasem de dracu si dadusem peste tacsu.


Nu puteam sa uit lectia care mi se servise pe Beresti. Pescuiam pe Racaciuni dar in acelasi timp ii bombardam cu controale pe cei de pe Beresti, numarul dosarelor penale pentru braconaj inmultindu-se vazand cu ochii. Razbunarea era dulce de tot.


Asta pana intr-o zi cand scenariul s-a repetat. Intr-o dimineata toate plasele au disparut. Primii suspecti au fost bineinteles braconierii de la Bazga. Din nou au urmat represaliile de rigoare. Controale pe lacul Racaciuni, barci distruse, plase confiscate dosare pentru braconaj.  Se ajunsese la lupte fizice si amenintari serioase asa ca am fost nevoiti sa ne retragem strategic pe lacul Galbeni unde nu regaseam un peste foarte valoros.


Activitatea devenise una de uzura, in care lupta contra braconierilor urcase pe primul plan si pescuitul pe locul doi. Din punct de vedere mediatic stateam foarte bine dar din punct de vedere al productiei sangeram puternic.


Am primit ultimatum de la centru. Ori pescuim si livram peste ori activitatea se va inchide.Trebuia schimbata strategia din temelii.


Controalele se succedau ritmic cand pe lacul Racaciuni cand pe lacul Beresti aducandu-i pe braconieri in pragul disperararii.


Intr-o zi am fost contactat de o cunostinta care mi-a spus ca anumite persoane implicate in pescuitul ilegal de pe Beresti doreau sa ia legatura cu mine. Ridicasera steagul alb.


Surpriza a fost mare pentru mine, dar am acceptat intalnirea. Ma asteptam ca acestia sa fie niste tipi musculosi si plini de tatuaje  dar nu erau decat niste oameni simpli si linistiti de la tara , multi dintre ei trecuti de 50 de ani.


Mi-au propus sa facem pace, manifestandu-si dorinta de a se angaja la Piscicola pentru a fi si ei legali si de a preda pestele la punctele pe care urma sa le stabilesc.


Lacul Beresti era cel mai bun lac asa ca la acea data parea cea mai buna solutie de compromis. Pacea era mai buna decat razboiul si de aceea am supus acea propunerii conducerii societatii care si-a dat acceptul.


Am deschis atunci cateva puncte de lucru ce acopereau tot perimetrul lacului, toate setcile  au fost marcate, au fost delimitate zonele de pescuit si au fost stabilite punctele de colectare. Am revenit si noi in zona si totul a decurs fara probleme.


Am reusit sa facem un recesamant pe baza informatiilor primite de la noii angajati al tuturor detinatorilor de plase de pescuit din localitatile ce margineau lacul Beresti impreuna cu toate datele personale.


Mai erau mici braconieri ce mai tulburau linistea din cand in cand, dar sefii noilor puncte de lucru ii rezolvau imediat. S-a dovedit ca fusese o decizie inteleapta.


Vorbele au circulat repede si braconierii cu state vechi de pe Racaciuni si Galbeni au venit si ei cu propuneri de pace. Nu toti venitii au fost acceptati, dar celorlalti li s-a dat o sansa. S-au deschis puncte de lucru bine delimitate pe toate lacurile in decurs de 3 ani.


Cel mai important castig a fost faptul ca am reusit sa intocmesc un registru al tuturor “braconierilor” de pe cele trei lacuri impreuna cu datele lor personale, lucru ce parea imposibil in urma cu trei ani. E socant, numara peste 250 de nume.


A trebuit din mers sa fac reguli stricte. Fiecare angajat avea voie sa primeasca ca “ajutoare” maximum 3 pescari(de obicei lucrau in familie), iar numarul setcilor a fos limitat la 10, fiind obligatoriu marcate cu numarul de marca al pescarului. Regulile astea au fost strict stabilite pentru a nu se aciua pe acolo  si alti detinatori de plase ilegale.


Nu aveam timpul fizic necesar pentru a face controale la cate informatii primeam de la noii angajati. De cele mai multe ori acestea erau punct ochit, punct lovit. Braconierii cadeau pe capete beneficiind de noile surse. Productia de peste crescuse foarte mult si toata lumea era multumita.


Ceea ce in urma cu catva timp era de domeniul SF-ului, devenise acum realitate. Aveam peste 20 de puncte legale de pescuit constituite, unde lucrau cei mai tari fosti braconieri. Punctele de lucru se intindeau pe o lungime de 120 de km liniari fiind amplasate pe ambele laturi ale lacurilor.


Galbeni-Cleja-Ghe.Doja-Rastoaca-Orbeni-Beresti-Cornii de Sus-Cornii de Jos-Tataresti-Corbasca-Rogoaza-Scarisoara-Dienet-Racatau-Bazga-Tamasi-Gioseni-Galbeni era traseul pe care il faceam de cateva ori pe saptamana din care mergeam  40 de km pe diguri si 50 pe drumuri de tara. Eram tanar si nelinistit si imi placea ceea ce realizasem.


Au fost multe probleme si intre pescari legate de zonele de pescuit.Unii erau mielusei in fata mea dar la locul de munca deveneau zbiri. Se mai schimbau plase intre ei, dar in ansamblu am reusit sa gestionez bine situatia.


Devenisem un fel de mediator care trebuia sa rezolve situatiile conflictuale aparute intre pescari, unii dintre ei in special Bazga-Racatau, fiind dusmani declarati de ani buni de zile.


I-am vizitat in timp pe toti acasa, le-am cunoscut familiile si am vazut conditiile in care traiau. Am evitat intotdeauna sa-i angajez pe cei care erau betivi notorii si hoti prin excelenta.


Daca in urma cu catva timp se stabilise o recompensa pe capul meu, acum ei erau cei care ma insoteau pe ulitele satului asigurandu-mi protectia, deoarece mai erau multi care imi purtau sambetele.


Cei mai multi erau oameni gospodari, cu case frumoase, cu copii la scoala si la facultate , cu sotii profesoare sau functionare prin sat. Unii aveau serviciu, unii erau agricultori iar altii traiau exclusiv din pescuit.


Erau printre ei si “lepre” care au fost repede indepartate si pe care cadeau bordeiele in care locuiau, dar erau cazuri izolate.


Am cautat prin discutiile purtate cu ei sa aflu care au fost motivele pentru care alesesera calea braconajului iar raspunsurile lor m-au frapat.


Dar despre toate acestea vom discuta data viitoare.


(Va urma)

 

Share

Comments

  1. intruct am lkegatura cu pescuitul sportiv dau dreptate autorului articolului intrucat vad la foamea care este in tara fel de fel de oameni care le place munca mai putina si bani multiacestia bdevenind branconieri fara a se gandi ce va urma in viitor lund tot felul de peste efectiv si puiet mergand pe ideea ca lasa ca e bun si asta pentru ciorba

  2. Da, ce sa zic… Impresionant, numai ca Romania este singura tare din Europa cu exploatare piscicola in apele interne.
    As vrea sa-mi placa situatia, numai ca ma dezgusta la compromisul national care se face. Unul fura, intra in ochii autoritatiilor si devine ulterior parte in furaciunea nationala. Intrebarile raman:
    – cat o sa mai fure/pescuiasca?
    – copii vostrii/nostrii, ce-o sa mai fure/pescuiasca?
    – cand o sa intram intr-o normalitate europeana?
    … si intrebarile sunt retorice, binenteles

  3. Salut, puneti exact intrebarea potrivita, la un moment dat: “Cum adica sa ne tolereze ei pe noi, cand de fapt noi ii toleram pe ei”? De ce, pentru ca am participat recent la o conventie Slow Food, la Istanbul, axata pe pescuit durabil, analize privind scaderea stocurilor, masuri de pastrare a acestor, practici gastronomice. Am descoperit, cu stupoare, intr-un caz prezentat de reprezentantii unui grup de pescarie din Italia, mici pescari sau cum li se spune in occident, pescari artizanali, urmaoarea situatie. S-au organizat intr-o cooperativa si ei isi pazeau spatiul de recoltare si cand veneau braconierii, sunau la politia de resort, care actiona. Ei isi aparau apele si ei ii dadeau in gat pe braconieri. Cum sa iti imaginezi ca asa ceva s-ar intampla in Romania? Incredibil…..Este intr-adevar o atitudine de cinste si moralitate: “Daca am primit licenta pe o anumita apa, respect regulile, platesc taxele, investesc in marca/brand voi veniti si ma furati?”…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 6 = 13

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.