Nouadhibou, Mauritania.Cinzeci si doua de zile de infern pe Oceanul Atlantic. ( partea a-3-a )

Nouadhibou, Mauritania.Cinzeci si doua de zile de infern pe Oceanul Atlantic. ( partea a-3-a )

partea 1     partea a -2-a    foto


Continuare…


S-a facut un ultim apel si cand ultimul intarziat a aparut, salupa s-a pus in miscare. Ma bucuram ca scapasem de imbulzeala si vacarmul arabilor si negrilor de pe mal.


Savuram din plin briza oceanului cand un coleg imi face semn:

-Ai vazut?

-Ce sa vad?

-Uita-te in directia aia si asteapta!

-Ti-au luat deja sirenele mintile frate,e doar apa!

-Stai asa si ai rabdare.


Instantaneu m-am schimbat la fata. O dorsala in forma de V intors,apoi alta,apoi alta si tot asa am numarat asa vreo 12.


-Sa-mi bag picioarele, astia sunt rechini, ne halesc in secunda unu.Dar de ce se tin dupa barca?


-Au simtit mirosul de carne proaspata si tanara , a replicat unul dintre marinari starnind hohote de ras. Nu va temeti, sunt prietenii nostri, o sa va obisnuiti cu ei. Preventiv strangeti-va mai spre mijloc sa nu cadeti vreunul in apa, a continuat el.


Mergeau dupa barca de parca erau niste caini de paza. M-am uitat mai atent si nu am putut sa nu remarc forma ciudata a capului lor.Erau rechinii ciocan.


“Aoleu mama..ma gandeam eu, de ce nu l-am declarat eu pe varu-miu fugit in Austria in dosarul de viza ca acum stateam si eu linistit in tara la vreo ferma piscicola in practica si nu urmarit de rechini.


Oceanul incepuse sa se agite si salupa  strapungea hotarata valurile care incepeau sa  vina peste noi.


Vapoarele incepeau sa sa vada din ce in ce mai clar. Am ajuns in sfarsit si la vaporul nostru dar aici a inceput beleaua. Salupa, din cauza valurilor mari se ridica si cobora puternic pe putin doi metri izbindu-se de corpul navei.


De sus a ne-a fost aruncata o plasa cu ochi mari  si fir foarte gros care s-a intins pe carena vasului si s-a auzit o voce:


-Hai repede baietii ca n-avem toata ziua la dispozitie. Ati vazut filmele cu pirati? V-aruncati pe plasa si urcati usor pana sus pe nava. Aveti grija s-a nu cadeti in apa ca ati vazut ce v- asteapta acolo.

-Dar centura de salvare nu aveti? am intrebat eu timid.

-Crezi ca o sa-ti ajute la ceva daca pici in apa, urca-te mai repede pe plasa ca n-avem timp.


Am prins curaj cand am vazut cum marinarii cu experienta se catara fara probleme pe plasa.


Am tras aer in piept, am prins plasa cand barca a urcat ridicata de val iar cand a coborat am ramas suspendat de funie. Adrenalina si-a spus cuvantul, mi-am adus aminte de antrenamentele din armata si cu imaginea rechinilor in minte precum si inima cat un purice am urcat pana sus.


Aici eram prinsi de maini si trasi ca niste saci de catre cei de sus.


-Bine ati venit la bord, ne-a urat tehnologul navei, un coleg care era cu cativa ani mai mare ca noi si pe care il stiam din primul an de facultate.


Ca sa nu mai lungesc vorba, mi-am recuperat valiza personala si am fost condusi la cabinele noastre.


Eram pentru prima oara in viata mea pe un pescador oceanic si priveam mirat la ce vedeam in jur.


Peste tot numai sufe, parame, plase, trolii, vinciuri, macarale si scari metalice.


Ca sa va faceti o idee despre ce inseamna un pescador va spun ca are in jur de 100 de metri lungime, 15-17 metri latime si se inalta de la chila navei in sus cel putin cat un bloc cu 6 -7 nivele. Echipaj: 80-90 de marinari.


La etajele de la “subsol” se aflau daca imi aduc bine aminte sala de prelucrare a pestelui, magaziile de frig, fabrica de ulei si faina de peste si sala motoarelor.


Apoi urmau cabinele marinarilor, si cu cat cresteai in grad locuiai la un etaj superior unde si confortul cabinei era altul.


La etajele superioare locuiau de obicei comandantul navei, secundul, tehnologul piscicol, medicul, seful mecanic, ofiterii de punte  si ofiterii mecanici.


Cu cat urcai mai sus cu atat camerele erau mai rare si mai mari.


Acolo sus aveai marele privilegiu de a avea o camera mai spatioasa ,de a locui singur si de a avea o toaleta proprie.


Pe undeva pe la mijloc era sala de mese, infirmeria, sala de lectura si sala de cinema unde la un televizor color rulau in permanenta filme la video.


Tocmai sus la ultimul etaj era puntea de comanda a navei.


Accesul intre etaje se facea cu ajutorul unor pasarele metalice inguste prevazute cu balustrade.


Ne-am cazat, si am deschis valiza cu  foarte mare grija.


Aveam ambalate aici cu atentie 5 sticle de 1 litru de coniac superior Unirea. Ele erau numite aspiratoare de prieteni pe vapor dupa cum imi spusese Marius la plecarea din tara. Totul era in regula. Avusesem noroc si scapasera toate intregi.


Ne-am schimbat si am plecat spre cabina tehnologului unde fusesem invitati la un pahar de vorba. Aveam timp suficient sa vizitam vaporul.


Ceea ce m-a frapat inca de la inceput era curatenia impecabila de pe vapor.


Dupa un pahar de whisky din rezerva personala a inginerului am plecat sa facem cunostinta cu bucataria pescadorului.


Mancarea era extraordinar de bine gatita (ca la mama acasa), suplimente cat voiai, desert, obligatoriu fructe la masa pentru aportul de vitamina C impotriva scorbutului (boala marinarilor de sute de ani).


Am mancat bine si altfel se punea problema acum cu stomacul plin. Ne-am reintors la inginer in camera si am continuat instruirea. Sticlele de whisky se duceau una dupa alta iar provizia lui de ness-uri,Camel si Marllboro se diminua vizibil.


Vaporul ridicase deja ancora catre zona de pescuit unde urma sa faca jonctiunea cu flota.


Oceanul se agitase bine si paharele cam jucau pe masa. La un moment dat am simtit o usoara greata, o usoara durere de cap iar urechile au inceput sa tiuie.


Am dat vina pe oboseala zborului, stresul zilei, pe faptul ca am mancat cam mult si pe sticla de whisky.


M-am retras la o toaleta unde m-am racorit bine, bine de tot dar in mod straniu vajaiala capului continua.


M-am reintors si inginerul mi-a spus razand:”Deja a inceput ,coane?”


Avea dreptate.De ce ma ferisem cel mai mult nu scapasem.Aveam rau de mare!!!


Nu-mi puteam da seama din ce cauza deoarece fusesem la pescuit cu pescadorul pe Marea Neagra si nu avusesem niciodata nici o simptoma.


A doua zi profesorul indrumator ne-a convocat pe toti studentii piscicoli si ne-a spus:

“Baieti, incepand de azi intrati in paine.Cu totii cred ca in afara de a acumula cunostinte practice vreti sa plecati si cu ceva bani ca sa va distrati in Las Palmas si sa cumparati ceva cadouri si  pentru acasa.Daca veti participa doar ca spectatori in aceasta practica veti primi o diurna de 80 de centi pe zi. Daca veti munci activ alaturi de marinari veti primi o diurna de 1,15 dolari exact cat primeste un pescar pe nava. In plus in functie de productia realizata veti putea fi recompensati cu bonusuri serioase in valuta.Daca alegeti da, atunci veti intra in programul de munca de pe vapor: 6 ore munca 6 ore odihna, nonstop, fara sambete si duminici libere cat timp veti fi imbarcati pe pescador.”


Absolut toti colegii au ridicat mana. Alb la fata din cauza raului de mare am sustinut cauza comuna.


Toate pescadoarele foarte bune aveau echipajul full de pescari. Aici se dadeau spagi serioase pentru a te putea imbarca deoarece si castigurile salariale erau pe masura.


A fi marinar pe Amaradia, Oltet sau Ozana insemna sa ai proptele tari pe la Tulcea. Erau vapoare care realizau in mod curent dublul planului primit.


Erau si pescadoare gen Putna sau Costila, aflate intr-o stare avansata de degradare si cu grave probleme tehnice care stateau in zona doar pentru a se raporta tovarasului Ceausescu ca in flotila din Mauritania se afla “n “pescadoare.


Daca erai repartizat pe un astfel de vapor erai mancat. Familia din tara nu primea nici un ban cu lunile.Te bazai doar pe diurna si smecherii.


In ziua urmatoare am primit 4 dintre noi am primi ordin de plecare pe alte pescadoare. Eram prea multi aici.


Ne-am luat bagajul, ne-am luat ramas bun si in largul oceanului a avut loc predarea noastra unui alt pescador. Aceleasi tehnici: coborare pe plase, preluarea cu salupa si apoi escaladarea celuilalt pescador.


Am fost preluati imediat de catre noul tehnolog pe care nu-l mai cunoscusem pana atunci si am fost prezentati comandantului.Ni s-a urat bun venit, am fost cazati, ne-a fost predat echipamentul de lucru si ni s-a facut cunoscut programul de lucru.


Doi dintre colegi eram intr-un schimb si ceilalti  doi in celalalt.Nu prea aveam sa ne intalnim.


Programul de lucru pentru schimbul meu 2 era: munca de la 00.00 la 6.00 dimineata, de la 6.00 pana la 12.00 era odihna,12.00-18.00 munca si 18.00-00.00 odihna.Non stop fara sincope in program.


Vom lucra pe rand pe tot fluxul tehnologic: puntea de pescuit, banda de sortare,tunelul de congelare-brichetare, masina de ambalare si magazia frigorifica.


Am vizitat impreuna cu inginerul tot fluxul tehnologic si s-a hotarat ca pentru inceput sa ne facem incalzirea la banda de sortare.


Vaporul juca ca o nuca pe valurile mari accentuindu-mi starea de rau.


Cu cat stateai cazat mai sus ca si etaj cu atat miscarile vasului erau mai ample.


L-am intrebat pe comandant unde in vapor se simte cel mai putin raul de mare.


Mi-a zis ca in cabinele situate in mijlocul navei situate la cel mai jos nivel.


“Va rog sa-mi repartizati o cabina acolo va rog, i-am zis.Bine dar acolo sunt cazati pescarii cate 3 in camera si confortul lasa de dorit, mi-a zis el. Daca stau in confort si mor e mai bine? Va rog ,e pentru binele meu.Cum doresti, a spus el, si asa am ajuns eu coleg de camera cu lipovenii din delta.Noroc ca ei erau schimbul unu si nu ne prea suprapuneam in camera.


Cabina era extrem de mica.In ea inghesuite ergonomic stateau: doua paturi suprapuse, o canapea dispusa perpendicular in capatul lor,un vestiar si o chiuveta micuta.


In picioare nu incapeai unul pe langa altul.Partea proasta este ca aici se simteau foarte puternic vibratiile produse de motoarele puternice ale navei.


De cate ori deschideai usa la cabina venea un miros puternic de faina de peste de la fabrica care se afla in apropiere.Simteam ca-mi pierd mintile. Nu aveam ce sa fac ,trebuia sa suport cu stoicism.


A sunat alarma de traulare si am zbughit-o pe punte sa vad cum este lansat un traul la apa.Am stat si am fumat cred ca un pachet de tigari apoi am venit in camera si m-am culcat.


Dormeam adanc de cateva ore cand am simtit o mana pe umar.Am sarit speriat din pat raschetand din mers si patul de sus cu fruntea.Cu un cucui de toata frumusetea vad printre lacrimi fata roscata a lui nea Ivanov.Cu un puternic accent omul imi spune:


“Scoala moldovene, ti-a venit timpul la banda”


( va urma )

 

Daca veti dori ca pe viitor sa fiti informati cand va apare o noua postare pe blog puteti sa va scrieti adresa de email in coltul din dreapta sus .Restul il fac eu.

Share

Comments

  1. Ileana Totanji Says: November 28, 2013 at 6:08 pm

    Impresionant…..

  2. Ei nu prea era chiar asa! Programul era 01.00-07.00 – 13.00- 19.00 munca si 07.00-13.00- 19.00-01.00 Liber . Invers ptr cealalta tura.
    In rest ai dreptate! Era fix o puscarie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 1 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.